În 1937, devine licențiat la Sorbona (istorie), iar în 1940 își ia doctoratul în Drept la Paris. Avea să reia mai târziu studiile de filozofie la Sorbona, unde obține în 1972 doctoratul de stat, sub îndrumarea cunoscutului sociolog și filosof Raymond Aron, cu o teză de filozofie a istoriei. În 1987 a obținut Diploma Institutului Național de Limbi și Civilizații Orientale (INALCO) din Paris.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a participat la campania din Basarabia și Transnistria ca elev-ofițer de rezervă (iunie-noiembrie 1941), fiind rănit în apropiere de Odessa.
Intrat prin concurs la Ministerul de Externe în mai 1943, este trimis curier diplomatic la Stockholm la 23 august 1944, în legătură cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietică. Numit secretar de legație la Stockholm, va rămâne în Suedia până în septembrie 1947, după care alege calea exilului în Franța și militează în diverse organizații din diaspora. A fost secretar general al Comitetului de Asistență a Refugiaților Români de la Paris, și a activat la Radio Europa Liberă, Fundația Universitară ''Carol I'', Casa Românească, etc.
În 1961 a plecat în Africa, în Republica Niger, unde a stat douăzeci și trei de ani în calitate de consilier diplomatic și juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine (1961-1984), călătorind mult în Africa, Europa și America. Concomitent a fost și profesor de drept internațional și de istorie economică la Universitatea din Niamey.
Din 1984 a fost secretar general al Casei Românești de la Paris, iar după Revoluția din decembrie 1989 a revenit, în 1990, în România. A fost profesor-asociat la Universitatea din București (1991-1998). Este membru de onoare al Institutului de Istorie ''A.D.Xenopol'' din Iași și al Institutului de Istorie ''Nicolae Iorga'' din București, scrie agerpres.ro.
Preocupat în mod special de filosofia istoriei și de istoria României, Neagu Djuvara a semnat mai multe lucrări de referință, dintre care: ''Le droit roumain en matiere de nationalité'' (teza de doctorat) (Paris, 1940); ''Civilisations et lois historiques. Essai d'étude comparée des civilisations'' (''Civilizații și tipare istorice. Un studiu comparat al civilizațiilor'') (Paris, 1975), carte premiată de Academia Franceză în 1976; ''Le pays roumain entre Orient et Occident. Les Principautés danubiennes dans la premiere moitié du XIXe siecle'' (''Între Orient și Occident. Țările Române la începutul epocii moderne''; ''O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri'' (2008); ''Mircea cel Bătrân și luptele cu turcii''; ''De la Vlad Țepeș la Dracula Vampirul'' (ediția I — 2003, ediția a II-a — 2007), cu o traducere în engleză apărută în 2011; ''Însemnările lui Georges Milesco'' (roman); ''Amintiri din pribegie'' (2005, în 2012 apărând cea de-a zecea ediție), versiune franceză: ''Bucarest-Paris-Niamey et retour ou Souvenirs de 42 ans d'exil (1948-1990)''; ''Există istorie adevărată?'' (2004); ''Thocomerius-Negru Vodă, un voivod de origine cumană la începuturile Țării Românești'' (2007); ''Războiul de șaptezeci și sapte de ani (1914-1991) și premisele hegemoniei americane. Eseu de istorie-politologie'' (2008); ''Ce au fost 'boierii mari' în Țara Românească? Saga Grădiștenilor (secolele XVI-XX)'' (2010); ''Misterul telegramei de la Stockholm din 23 august 1944 și unele amănunte aproape de necrezut din preajma dramaticei noastre capitulări'' (2012); ''O scurtă istorie ilustrată a românilor'' (2013) (apărută, în 2014, și în traducere în limba engleză — ''A Brief Illustrated History of Romanians'').