Povestea incredibilă a tezaurului monetar de la Șimleul Silvaniei a ieșit la iveală în urmă cu cinci ani, atunci când muzeograful Emanoil Pripon de la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău și colegul său Szabo Attila se aflau într-un stagiu de cercetare a ceramicii, în București.
”În seara zilei de 12 februarie 2020, împreună cu colegul meu Szabo Attila, eram într-un stagiu de cercetare a ceramicii produse în centrul de olari de la Zalău, în București, la Muzeul Național al Țăranului Român. Eram deja pe finalul stagiului de cercetare și ne-am gândit să luăm biletele de întoarcere spre casă. Mergând pe jos, de la locul de cazare spre Gara de Nord, la un moment dat am ajuns în dreptul unei consignații de artă. Cu toate care a trecut deja ora închiderii, am văzut lumina înăuntru o siluetă și am intrat. Ne-am uitat în primul rând la ceramică, am schimbat câteva cuvinte cu proprietarul și la ieșire, într-o doară, am întrebat de monede, de numismatică. Foarte amabil, mi-a scos imediat două clasoare de sub tejghea”, a declarat Emanoil Pripon pentru Agerpres.
Muzeograful a mărturisit că a avut parte de o surpriză de proporții atunci când a deschis primul clasor și a constatat faptul că avea în față tezaurul de la Șimleul Silvaniei.
Acesta este format din 30 de creițari din argint, monedă de largă circulație pe actualul teritoriu al României în secolele XVIII-XIX, cunoscută în epocă drept ”sfaț”.
”L-a deschis pe primul și, spre suprinderea mea, în el am găsit o bucățică de hârtie care m-a lăsat perplex. Acolo scria lot 30 x 20 creițari, adică lot de 30 bucăți de creițari, fiecare de 20 de creițari, mini tezaur găsit la moara de apă din Șimleul Silvaniei, la data de 19 august 1979, într-o pungă din piele, după uscarea fântânii, intrat în posesia lui Buzdugan în anul 1980”, a mai spus Emanoil Pripon.
A doua zi, conștient de valoarea istorică a monedelor, muzeograful a făcut toate demersurile necesare pentru ca acestea să ajungă în patrimoniul Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău.
Emanoil Pripon a explicat că monedele care fac parte din tezaurul de la Șimleu au circulat pe întreg teritoriul României de la mijlocul secolului al XVIII-lea, până la mijlocul secolului al XIX-lea, chiar dacă erau emise de Imperiul Habsburgic.
”Valoarea totală a tezaurului este relativ modestă, să spunem, de 600 de creițari. Însă, ce este interesant, ce se putea cumpăra în epocă cu acești bani? Este bine de reținut că o monedă de aceasta, un sfanț, adică 20 de creițari, o piesă de felul acesta valora doi lei și 10 bani. La vremea respective prețurile erau exprimate în lei, însă plata se făcea în moneda aceasta. Și atunci, ce se putea cumpăra cu această acumulare? Practic, cum am spus, valoarea este de 600 de creițari. Ei bine, în 1841, spre exemplu, un porc la București se vindea cu 63 de lei. Făcând un calcul, ajungem la suma pe care o reprezentate tezaurul nostru. Așadar, cu acest tezaur se putea cumpăra un porc. Sau, se puteau cumpăra trei care de lemne, ori se putea plăti salariul unui băiat de prăvălie pe șase luni”, a transmis muzeograful.
