În cadrul unei analize detaliate, Gallagher subliniază că, deși s-a observat o tendință de a exagera afirmațiile referitoare la disprețul lui Iohannis față de poporul român, în realitate, începând din 2014, acesta a manifestat o atitudine de neglijență și egocentrism, punând accent pe avantajele funcției sale în loc să se concentreze pe întărirea unei democrații fragile.
„Cât de mare este exagerarea atunci când spunem că Klaus Iohannis și-a aruncat țara într-o situație periculoasă din cauză că nu și-a putut ascunde plictiseala sau chiar disprețul față de poporul român? Desigur, acest dispreț a mers mult mai departe, extinzându-se și asupra îndatoririlor de serviciu pe care și le-a asumat în slujba națiunii la preluarea mandatului prezidențial pe 21 decembrie 2014.
Poate că există o doză de hiperbolă aici, dar cei care, chiar și în prezent, încearcă să umfle artificial imaginea lui Iohannis vor avea dificultăți în a construi o contra-narațiune plină de detalii despre vigilența și hărnicia sa. În realitate, acolo unde aceste trăsături pot fi identificate, ele au fost cu adevărat mobilizate doar în slujba intereselor sale personale de-a lungul ultimului deceniu.", susține Tom Gallagher.
Gallagher a analizat modul în care Iohannis a subminat instituțiile care funcționaseră eficient în perioada predecesorului său, Traian Băsescu, și cum a permis ca o țară deja vulnerabilă să se alinieze tot mai mult la un sistem politic corupt și influențat de interese. De exemplu, justiția și armata, două dintre pilonii esențiali, au avut de suferit în timpul mandatului lui Iohannis. Pe parcursul celui de-al doilea mandat al său, Gallagher observă că disfuncționalitățile guvernului și creșterea corupției au amplificat sentimentul de neîncredere al cetățenilor în conducerea țării.
„Încrederea sa s-a văzut în decizia de a-și construi (cu ajutor generos din partea statului) o reședință de lux pe Strada Aviatorilor, în nordul Bucureștiului, unde, probabil, își imagina că va juca rolul unui arhiduce baroc, chemat ocazional să medieze disputele politice.", arată istoricul.
Gallagher subliniază, de asemenea, inactivitatea lui Iohannis în fața unor crize semnificative, precum pandemia de Covid-19 și conflictul din Ucraina, evidențiind incapacitatea președintelui de a oferi soluții adecvate pentru problemele interne ale României.
„Sistemul de sănătate a rămas un dezastru, cu spitale în flăcări în timpul pandemiei de Covid gestionate defectuos, standardele educaționale au continuat să scadă, corupția a rămas necontrolată, iar răspunsul statului la războiul de la graniță din Ucraina a fost unul de incoerență și suficiență.", punctează el.
În finalul analizei, Gallagher subliniază că Iohannis a manifestat o atitudine arogantă, sugerând că țara poate fi administrată fără a ține cont de dorințele și necesitățile cetățenilor.
„În orice epocă, o asemenea aroganță orbitoare ar fi fost probabil sancționată, dar într-o eră a comunicațiilor instantanee, în care tehnologia informației a transformat războiul politic într-un instrument de o forță inimaginabilă, era aproape garantat că Iohannis își va face dușmani periculoși.
Datorită unui cameleon politic care s-a dovedit un șef de stat aproape inutil, Occidentul va trebui acum să acorde României mult mai multă atenție decât a făcut-o în ultimii ani.”
