"Dragii mei, declarația de azi a doamnei avocat Maria Vasii a reprezentat o interpretare pozitivă și menită să ne transmită o acțiune de încredere în propriile forte ale cetățenilor din diaspora și nu numai. Acțiunea la care doamna avocat a făcut referire este una raportată la demersurile unui bun roman din diaspora care a considerat că este absolut justificat să-și caute dreptatea într-o instanță internațională, considerându-se dezamăgit de lipsa de verticalitate a instanțelor românești.
Avocata lui Georgescu, anunț zdrobitor privind RELUAREA turului 2 al alegerilor prezidențiale: România este OBLIGATĂ să respecte decizia
Demersul românului nostru din Canada este unul demn și de apreciat, dar în ceea ce ne privește pe noi, întregul popor roman, rămânem încrezători în demersurile legale depuse la instanțele europene, întrucât suntem un stat membru UE și deciziile acestor instituții sunt cele care pot transmite o decizie concretă și absolut necesară cu privire la lăsarea turului 2 al alegerilor.
În același timp, avem aceeași încredere în partenerii noștri din Statele Unite, parteneri care reprezintă garanția și simbolul democrației internaționale, parteneri care știm că vor fi mereu și indiscutabil cei mai aprigi susținători ai libertăților și drepturilor civile garantate de Constituție", a transmis președintele ales Călin Georgescu.