Cei 12 asistenţi, judecaţi împreună cu aceştia, au fost găsiţi vinovaţi de tăinuire.
Tribunalul estimează prejudiciul total la 2,9 milioane de euro, prin ”plătirea de către Parlamentul Euroepan (PE) a unor persoane care munceau în realitate pentru Partidul” Rassemblement National.
Preşedinta tribunalului a precizat că suma deturnată de către Marine Le Pen este de 474.000 de euro, aferentă posturilor a patru asistenţi parlamentari.
”Marine Le Pen este găsită vinovată de derurnare de fonduri publice în valoare de 474.000 de euro”, a declarat preşedinta.
Şedinţa verdictului a început către ora locală 10.20 (11.20, ora României), într-o sală plină de jurnalişti şi public.
Lectura verdicutului urmează să dureze cel puţin două ore.
”Va fi un pic lung”, a avertizat preşedinta şedinţei în deschidere.
”Treibunalul nu vrea s prelungească suspansul, ci va face ca de obicei, dând un anumit număr de explicaţii cu privire la hotărâtrea luată”, a continuat ea.
”Am înţeles că miza depşeşte această sală de audieri, însă tribunalul va proceda ca de obicei”, a adăugat ea.
Partidul Adunarea Națională (RN), clasa politică și, de ce nu, ce mi mare parte din Franța a așteaptat verdictul justiției în ceea ce o privește pe Marine Le Pen, lidera extremei drepte și candidata cu cele mai multe șanse de a câștiga viitoarele alegeri prezidențiale, potrivit sondajelor.
Reamintim că Le Pen, RN și mai mulți politicieni din partid au fost acuzați că au deturnat peste 3 milioane de euro din fondurile Parlamentului European pentru a plăti personalul de partid din Franța, care nu a lucrat niciodată la Bruxelles sau Strasbourg.
Problema pentru Le Pen este uriașă, și asta deoarece procurorii au cerut ca politiciana să fie condamnată la o interdicție imediată de a ocupa o funcție publică pe o perioadă de cinci ani, folosind o așa-numită măsură de „executare provizorie” – ceea ce ar putea însemna ratarea candidaturii la alegerile prezidențiale din 2027. „Executarea provizorie” presupune că dreptul lui Le Pen de a ocupa o funcție publică rămâne suspendat, chiar dacă ea va face apel la sentință.
De partea cealaltă, Le Pen îi acuză pe procurori că îi doresc „moartea politică” și a vorbit în mod repetat despre un complot menit să țină RN departe de putere.
Într-un interviu acordat La Tribune Dimanche, publicat sâmbătă, Le Pen a declarat că nu are emoții și că se așteaptă la clemență din partea judecătorilor.
„Cu executarea provizorie, judecătorii au putere de viață sau de moarte asupra mișcării noastre”, a spus ea. „Dar nu cred că vor merge atât de departe”, a spus ea.
Procesul a generat mari tensiuni.