Sirop pentru tuse și răceală preparat în casă și care este natural 100%. Siropul de cimbru este un remediu foarte eficient când vine vorba de tuse, răceli și unele afecțiuni ușoare la plămâni. Iată cum se prepară și cum trebuie consumat pentru a fi eficient.
Sirop pentru tuse și răceală
Cimbrul este o plantă medicinală foarte eficientă în tratarea diverselor afecțiuni. Este un antiviral puternic, dar și dezinfectant, ce poate fi folosit atât intern, cât și extern.
Poate fi consumat atât pentru a preveni, dar și pentru a trata răcelile, durerile în gât și infecțiile bucale. Pentru asta se face gargară cu infuzie de cimbru. Și tusea sau anumite afecțiuni la plămâni pot fi vindecate, consumând ceai de cimbru.
Dar pe lângă ceai, mai există siropul de cimbru care constituie un medicament foarte eficient, pe lângă faptul că este gustos și poate fi consumat și pe post de băutură răcoritoare, în amestec cu apa, sau, de ce, ca îndulcitor pentru ceaiuri.
Ce este "laptele auriu", remediul cu beneficii multiple. Conține doar două ingrediente pe care le ai în bucătărie
Rețeta de sirop de cimbru
Ingrediente:
- 6-120 grame de frunze și flori de cimbru (recomandat este cimbrul proaspăt, dar poate fi folosit și cel uscat);
- 1 litru de apă;
- 1 cană de miere.
Mod de preparare:
Se amestecă cimbrul și apa într-un vas pe foc mic. Se lasă la fiert încet, cu capacul puțin într-o parte, pentru a lăsa aburul să iasă. Se va fierbe până când lichidul ajunge la jumătate și rămân aproximativ două căni de lichid concentrat.
Ce este ZAATĂRUL, alimentul care te face mai deștept. Are beneficii asupra creierului și stimulează activitatea cerebrală
Se strecoară, iar plantele folosite se vor pune la compost. Se adaugă miere în lichidul călduț și se amestecă până la dizolvare.
Preparatul se va pune într-un borcan de sticlă și se va ține la frigider, timp de 3-4 săptămâni.
Cum trebuie consumat:
Se va consuma jumătate până la o linguriță la fiecare două ore, până când răceala și tusea vor ceda.