Unul dintre bazinele intermediare din piatră ale fântânii, în care curgea apa, a cedat sub greutatea celor doi localnici, potrivit Agerpres.
,,Fântâna este instalată într-un parc de câţiva ani şi este formată din reprezentarea unor personaje care golesc apa în bazine suprapuse. Bazinul din mijloc s-a rupt, practic toată instalaţia devenind nefuncţională. Poliţiştii i-au identificat pe cei doi tineri, iar familiile lor ne-au dat garanţii că vor suporta costul reparaţiilor. În oraş mai avem o singură fântână arteziană în acest moment, în alt parc", a declarat, vineri, viceprimarul oraşului Sântana, Dinorel Muscă.
În acest caz, poliţiştii oraşului Sântana îl cercetează pentru distrugere pe unul dintre tineri, în vârstă de 19 ani.
,,Împreună cu alţi patru tineri, s-ar fi urcat pe o fântână arteziană din parcul din localitate, încercând să facă o fotografie pentru reţelele de socializare, distrugând partea superioară a acesteia. Prejudiciul cauzat prin fapta tinerilor este de aproximativ 20.000 de lei", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Claudia Iuga.