O BOALĂ GRAVĂ poate fi prezisă prin felul în care MERGI Schimbarile in felul in care persoanele merg pot fi un semn timpuriu al declinului cognitiv asociat bolii Parkinson, se arata intr-o cercetare recenta.
Cum poţi remedia DEFICITUL de VITAMINA D în sezonul rece Vitamina D este una dintre vitaminele esenţiale pentru buna funcţionare a organismului uman. Deşi este categorizată drept vitamină ea este de fapt un hormon pe care organsimul nostru îl produce în urma expunerii la soare. Există două tipuri de vitamina D: D2 şi D3. În afara suplimentelor medicamentoase, există foarte puţine surse alimentare pentru vitamina D.
Un bebeluș de opt luni a murit la Spitalul de Urgențe. Care a fost cauza Un bebeluș în vârstă de 8 luni din comuna vasluiană Vetrișoaia a murit vineri la Spitalul Municipal Huși, la Compartimentul de Primiri Urgențe, unde a fost consultat de medicul de gardă, potrivit managerului unității sanitare, dr. Lucia Rotaru, scrie Agerpres.
SEMINŢELE care te pot SUFOCA dacă nu le consumi corect Sunt bogate în vitamine și minerale și sunt foarte ușor de adăugat în dietă. Însă, dacă nu le consumați corect, semințele de chia v-ar putea sufoca.
ALIMENTUL care previne CANCERUL de PROSTATĂ Cancerul la prostata, boala frecventa la barbatii peste 50 de ani, poate fi prevenit manancand rosii.
6 motive pentru care ar trebui să bem apă caldă Când vrem să bem apă, ne place să fie rece, chiar şi iarna, când preferăm să ne încălzim cu ceai cald sau cafea. Puţini dintre noi ar accepta să bea apă caldă, deşi beneficiile pentru sănătate sunt importante, scrie descopera.ro.
SCANDALOS. Bolnavii de cancer UMILIŢI în România, trataţi GRATUIT în Ungaria Peste 8.600 de persoane sunt înregistrate la ora actuală în evidenţa Secţiei de Oncologie a Spitalului Judeţean Satu Mare. Şeful secţiei, medicul specialist Stelian Pop, afirmă că situaţia este îngrijorătoare şi pentru că aproximativ 60% dintre persoanele diagnosticate cu cancer trebuie să facă la un moment dat tratament cu radioterapie.
Ce mănâncă OAMENII SLABI în fiecare zi De cate ori nu ti s-a intamplat sa vezi o femeie slaba si sa o intrebi ce mananca de arata atat de bine?! Probabil ca de multe ori! Trebuie sa stii ca unele dintre ele sunt norocoasele detinatoare ale unor arderi metabolice puternice sau gene bune, insa altele au cateva obceiuri alimentare simple si gustari secrete, care le ajuta sa se mentina zilnic in forma.
Adevărata conexiune dintre telefoane mobile şi cancer. Ce schimbari ar trebui sa faci Potrivit studiilor, 30 de minute de vorbit pe zi la telefonul mobil reprezinta un factor carcinogen de categoria B. A venit vremea deci sa luam mult mai in serios efectele negative pe care acest obicei ni le pot aduce si sa facem imediat schimbari in viata noastra de zi cu zi. Cu ce putem incepe? Iata cateva sfaturi:
De ce nu este bine să mănânci LA BIROU Pentru a preveni ingrasarea si carenta de vitamine, este de preferat sa evitam sa mancam in fata calculatorului, se arata intr-o cercetare recenta. Persoanele care mananca frecvent la birou au o probabilitate mai mare de a se ingrasa, informeaza Ziare.com, citand Top Sante.
Cum îţi dai seama că MERELE pe care le consumi sunt TRATATE Un proverb spune ca "Un mar pe zi tine medicul la distanta", dar oare merele mai au aceleasi proprietati atunci cand sunt tratate cu diferite substante?
ORA DE IARNĂ 2014. SÂMBĂTĂ noapte, România trece la ORA DE IARNĂ: ce EFECTE are asupra organismului ORA DE IARNĂ 2014. România trece, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora oficială de iarnă, ora 4.00 urmând să devină ora 3.00. Potrivit unor specialişti, efectul schimbării de oră în ultimul weekend al lunii octombrie nu durează, bucuria unui somn prelungit disparând în câteva zile.
Greșeli care îți afectează AUZUL Orice, de la zgomote puternice la medicamente, îți poate afecta auzul. Vezi ce greșeli să eviți, ca să nu îți distrugi urechile.
VARZA DE BRUXELLES: 6 BENEFICII incredibile Varza de Bruxelles este este o varietate de varză cultivată pentru mugurii săi comestibili. Pe numele său oficial, Brassica Oleracea, varza de Bruxelles creştea încă din perioada romanilor, dar a început să fie cultivată selectiv după secolul al XIII-lea în Belgia (pe lângă oraşul Bruxelles). După secolul al XVI-lea a început să prindă popularitate în Vestul Europei, iar în zilele noastre printre producătorii de top se afla Olanda şi Germania. "Mini varza" este un aliment pe care ar trebui să îl includem în dietă, deoarece aduce organismului numeroase beneficii.
Fructele şi legumele nu ne fac DOAR SĂNĂTOŞI. Ce EFECT ULUITOR au asupra organismului! Fructele şi legumele proaspete sunt benefice nu doar pentru trup, ci şi pentru spirit. Un studiu al universităţii din Queensland, Australia demonstrează că aceste produse, consumate zilnic, ne fac mai fericiţi.
De ce nu este o idee bună să sari peste mese Multe dintre noi ne gandim ca sarirea peste una din mesele principale poate fi reteta succesului in pierderea greutatii. Si da, de multe ori, dupa o perioada in care am facut asta, simtim ca hainele ne vin mai largi si purtam cu 1-2 numere mai putin, insa acest lucru nu este decat o fantezie.
Ce se întâmplă dacă mănânci fructe și legume ZILNIC? Consumarea unei mari cantități de fructe și legume îi poate face pe oameni mai fericiți, susțin cercetătorii australieni de la Universitatea din Queensland.
Ce NU ar trebui să mănânce persoanele care lucrează noaptea? Cei care lucrează noaptea ar trebui să evite să consume, seara târziu sau în cursul nopţii, alimente bogate în fier, deoarece fierul conţinut în acestea dereglează „ceasul intern” al organismului, afectând modul în care ficatul reglează anumite procese metabolice, ceea ce măreşte riscul apariţiei unor afecţiuni grave.
BOLILE se citesc pe PIELE Aspectul anumitor părţi ale corpului sunt indicii preţioase privind starea ta de sănătate. Iar specialiştii susţin că poţi depista din timp unele afecţiuni dacă, din când în când, acorzi câteva minute pentru a-ţi studia cu atenţie corpul.
Cea mai gravă pandemie mondială. UCIDE mai mulți oameni decât SIDA, tuberculoza și malaria la un loc Primul Studiu de Impact Economic al Consumului de Tutun asupra sistemului public de sănătate a evaluat cheltuielile pe care sistemul public de sănătate din România le susține pentru diagnosticul și tratamentul principalelor categorii de boli asociate consumului de tutun: bolile cardio-vasculare, bolile cerebro-vasculare, cancerul și bolile respiratorii și tuberculoza.
PRIMELE CONCLUZII la Spitalul din Huşi, după MOARTEA unei fetiţe de 4 ani. Ce păţesc MEDICII Au fost date publicităţii primele concluzii ale anchetei făcute de Corpul de control la Spitalul din Huşi, acolo unde o fetiţă de patru ani a murit, după ce a făcut o reacţie alergică la antibioticul administrat de medici, fără a fi testată în prealabil pentru alergii.
De câte ori trebuie să faci dragoste pe săptamână, în funcţie de vârstă Frecventa normala a contactelor sexuale incepe sa scada odata cu inaintarea in varsta. Statisticile intreprinse in acest domeniu arata ca, in gereral, un cuplu de 30 de ani are aproximativ doua-trei raporturi sexuale pe saptamana, frecventa acestora scazand pe masura ce trec anii, scrie BZI.ro.
FABULOS! Ce se întamplă dacă te ungi pe faţă cu mujdei de usturoi Masca faciala cu usturoi - Cu toate ca nu are un miros placut, usturoiul are efecte benefice asupra tenului si nu numai. Acesta contine din plin vitaminele A, C si E, trei antioxidanti puternici care lupta in mod benefic impotriva efectelor negative ale radicalilor liberi, scrie BZI.ro.
10 factori care cresc riscul de cancer la sân Dacă până acum cancerul de sân apărea de obicei la vârste mai înaintate, acum și femeile tinere sunt afectate de această îngrozitoare maladie. Află care sunt factorii de risc!
De câte ori în viaţă facem GRIPĂ De departe cea mai frecventă boală infecţioasă din lume, gripa trebuie tratată serios, altfel poate fi letală pentru persoanele cu imunitate redusă. Vestea bună este că, în afară de medicamente, există şi o serie de remedii naturale eficiente în lupta antigripală.
Percheziţii DIICOT în Satu Mare, într-un dosar privind eliberarea de reţete false Procurorii DIICOT fac, joi dimineaţă, 18 percheziţii la mai multe adrese din Satu Mare şi Livada, în judeţul Satu Mare, vizând destructurarea unei grupări care elibera reţete false cu medicamente pentru afecţiuni neurologice, decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
5 mituri despre cancerul la sân pe care trebuie să le ştii Cancerul la san este o boala frecventa la femeile in varsta de peste 50 de ani. Riscul de cancer mamar la femeile intre 30 si 40 de ani este de aproximativ 1 la 250, in timp ce pentru femeile intre 40 si 50 de ani este de 1 la 70.
LUCREZI MULT LA CALCULATOR? Pericolul NEŞTIUT Persoanele trecute de 30 de ani, care lucrează foarte mult timp la calculator, pot dezvolta sindromul tunelului carpian, o afecţiune care se manifestă prin amorţirea degetelor şi chiar prin imposibilitatea de a mai ţine obiecte în mână.
3 sucuri pentru COLESTEROL Sucurile naturale din fructe şi legume te pot ajuta să reduci nivelul colesterolului rău şi să te fereşti astfel de boli cardiovasculare. Vezi 3 reţete de sucuri pentru colesterol uşor de făcut la tine acasă.
Ce înseamnă dacă un bărbat are sâni Unii bărbaţi au ghinionul să depună grăsime în zona pieptului, ceea ce are un efect mai mult decât inestetic. Dar află ce boală poate fi de vină când un bărbat are sâni.