În scurt timp după ce v-aţi contaminat cu virusul gripal, apar simptomele. La circa trei zile după ce aţi venit în contact cu o persoană bolnavă, cu obiectele folosite de aceasta sau aţi stat în spaţii închise cu cineva contaminat cu virusul gripal, pot apărea stările febrile, tusea, nasul înfundat sau rinoreea, cefaleea şi chiar inflamarea amigdalelor.
"Studiile realizate de oamenii de ştiinţă arată că o persoană face gripă, în medie, de 200 de ori în viaţă. Dacă aţi contractat deja virusul, trebuie să încercaţi reducerea simptomelor bolii şi să grăbiţi vindecarea. Pentru asta trebuie să vă hidrataţi suficient şi nu doar cu apă, ci şi cu sucuri naturale de fructe, legume şi supe. De asemenea, ceaiurile, băute călduţe şi îndulcite cu miere și cu lămâie, vă pot atenua starea de rău", explică dr. Laurenţiu Luca, pentru ziarulring.ro.