PAȘTE 2014. Poate cea mai şocantă tradiţie de Paşte are loc în Filipine, unde oamenii se crucifică în Vinerea Mare, asemenea lui Iisus. Filipinezii se lasă biciuiţi şi ţintuiţi pe cruce pentru că, spun ei, în acest fel le vor fi iertate păcatele.
Finlandezii confundă Învierea Domnului cu Halloweenul. Copiii se îmbracă în vrăjitori, colindă prin vecini după dulciuri, iar oamenii aprind focuri mari care să-i protejeze de duhurile rele.
În Cehia şi Slovacia femeile sunt biciuite cu nuiele în a doua zi de Paşte. Ritualul nu este unul dureros, ci are scopul de a aduce femeilor sănătate şi fertilitate.
Dacă românii nu concep Paştele fără tradiţionala friptură de miel, ei bine, columbienii preferă carnea de ţestoasă, tocăniţa de iguană sau friptura de rozătoare. Iar în Australia iepuraşul este considerat un animal rău, care strică recoltele, aşa ca ouăle roşii sunt aduse de un şobolan.
Iar Norvegienii consideră de bun augur să rezolve crime şi mistere în perioada sărbătorilor pascale. Editurile scot şi o serie de nuvele poliţiste, intitulată ''Thriller de Paşte''.
Grecii din insula Chios se războiesc cu petarde şi rachete, iar nemţii agaţă ouăle în copaci. O tradiţie din Columbia mai spune că de Paşte se costumează un măgăruş în preşedintele Hugo Chavez sau într-un fotbalist celebru.