Viața profesională a Mirabelei Dauer a fost una strălucitoare, cu o carieră construită prin muncă, talent și dăruire. Însă, dincolo de lumina reflectoarelor, cântăreața a trecut prin momente de cumpănă profundă în plan personal. Într-un moment de sinceritate, în cadrul unui interviu acordat lui Damian Drăghici, artista a vorbit deschis despre ruptura definitivă de fiul său, rezultat din cel de-al doilea mariaj.
O despărțire dureroasă și o pierdere greu de reparat
Mirabela Dauer a povestit că mariajul cu tatăl fiului ei a fost marcat de abuzuri emoționale și fizice. După divorț, vedeta nu doar că a fost nevoită să-și reconstruiască viața de la zero, dar a pierdut și custodia copilului. Potrivit declarațiilor sale, băiatului i s-ar fi spus, pe atunci, că mama lui a murit, pentru a-i fi interzis orice contact cu ea.
„Am scăpat, fără copil, am făcut un șoc. Am fost puțin bolnavă. Nu mă interesa nimic, pentru că nici nimic nu am luat, nici în casă. S-a dus executorul după proces, nea Costică, care a fost ulterior avocatul meu, a fost exasperat de ceea ce auzit în aceste procese și a preluat el. S-a dus cu executorul în casa în care stăteam eu, am făcut un apartament, am lucrat și la imobiliare. Nu era nimic acasă. Pusese tot ce era în casă pe bloc. Să se ducă avocatul acolo? Și am rămas cu nimic. Asta a fost cel mai important (nr. a rămas fără copil). Am căutat, nu s-a putut. (...) Cum îi spunea ea, gagica lui tata lui dar și el, că era beat și nu mai știa ce spune: Au spus copiii că a fost mama la televizor.' „Nu e, a murit, sunt înregistrări vechi'.', a spus Mirabela Dauer în podcastul lui Damian Drăghici.
Un prezent fără reconciliere
Astăzi, fiul ei are 48 de ani și este, la rândul său, tată. Însă relația dintre el și mama sa nu s-a reparat niciodată. Mirabela Dauer susține că a auzit lucruri dureroase despre ea chiar din gura fiului său și, din acest motiv, nu mai dorește să reia legătura cu el. „El nu vrea, nici eu nu mai vreau. Nu pot trece peste ce am aflat”, a mărturisit artista.
Deși statutul de bunică ar fi putut aduce o rază de lumină în viața artistei, Mirabela Dauer nu și-a văzut niciodată nepoata. Întrebată despre acest lucru, ea a răspuns simplu, dar ferm: „Nu, nu o cunosc. Nu a existat niciodată o punte de legătură.”
Povestea Mirabelei Dauer este una care arată că, în ciuda faimei și succesului, viața poate aduce suferințe profunde, iar vindecarea emoțională nu vine întotdeauna odată cu trecerea timpului. În ciuda durerii, artista continuă să rămână un reper în muzica românească și un simbol al puterii feminine.