Vestea a venit pe neașteptate, iar Ioana recunoaște că se confruntă cu o avalanșă de emoții – de la bucurie și speranță, la teamă și incertitudine.
Sarcina neașteptată care a luat-o prin surprindere
„Nu mă simt pregătită pentru încă un copil, abia fac față cu Luca”, a mărturisit Ioana într-o intervenție sinceră în cadrul emisiunii Online Story by Cornelia Ionescu. Deși nu plănuia o nouă sarcină, testul de sarcină pozitiv și confirmarea medicului au adus cu ele o realitate nouă și complexă.
„Am crezut inițial că e vorba de instalarea menopauzei, dar testul a arătat altceva. Două liniuțe. Așa a vrut Dumnezeu”, spune Ioana cu emoție.
În prezent, sarcina se află în jurul celei de-a treia luni, iar Ioana urmează să revină la medic pentru investigații suplimentare imediat după Paște.
Gânduri între bucurie și îngrijorare
Deși vestea ar putea părea una fericită, viitoarea mamă nu ascunde faptul că este îngrijorată. Vârsta înaintată, problemele de sănătate și provocările unei sarcini târzii sunt motive reale de teamă pentru ea.
„Mi-e teamă că poate nu voi putea duce sarcina până la capăt. Nu mai iau nici medicamente pentru dureri, de când am aflat. Mă protejez cum pot.”
În plus, și situația partenerului de viață, Ionuț, care are 58 de ani, adaugă o notă de nesiguranță în ecuația viitorului.
Ioana a mai dezvăluit că fiul ei, Luca, care urmează să împlinească 10 ani, nu a fost încă informat despre faptul că va avea un frățior sau o surioară. „Trebuie să-l pregătesc. Cred că s-ar bucura, îmi spune des că își dorește un frate sau o soră.”
În ciuda provocărilor, Ioana încearcă să găsească echilibrul între ce simte și ce urmează. „În sufletul meu e o luptă. E și bucurie, dar și teamă. Sper să pot duce totul până la capăt”, a spus ea cu sinceritate.