Bărbatul, în vârstă de 80 de ani, a fost mușcat de liliac luna trecută, în locuința sa, în timp ce dormea.
După ce specialiștii au examinat liliacul, aceștia au descoperit că era purtător de rabie.
La aproximativ o lună, bărbatul a avut dureri de cap și în zona gâtului, i-au amorțit degetele, a început să aibă dificultăți în a-și controla brațele, precum și probleme de vorbire. Până atunci, a refuzat ajutorul medicilor.
Marți, Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din SUA a confirmat că bărbatul a fost infectat cu virusul rabic. Ulterior, în casa acestuia experții în faună sălbatică au găsit o colonie de lilieci.
”Rabia are cea mai mare rată a mortalității dintre toate bolile”, a declarat directorul IDPH, dr. Ngozi Ezike. Cu toate acestea, există tratament și vaccin care ajută la prevenirea bolii, dacă se administrează înainte de apariția simptomelor.
Rabia se transmite de la animale la om, de obicei prin zgâriere sau mușcătură. Saliva animalului infectat poate transmite rabia dacă aceasta vine în contact cu membranele mucoase.
Acesta a fost primul caz de infectare cu acest virus după aproape 70 de ani, potrivit CNN.