În lumina acestor acuzații, Poliția a completat un formular de evaluare a riscului și a emis un ordin de protecție provizoriu pe numele lui Silvestru Șoșoacă.
„În urma solicitărilor din partea reprezentanților mass-media, Serviciul Informare și Relații Publice din cadrul Poliției Capitalei este abilitat să comunice următoarele:
La data de 02 aprilie 2024 Poliția Capitalei- Secția 6 a fost sesizată direct de către o femeie cu privire la faptul că soțul său o agresează din punct de vedere emoțional, fiindu-i creată astfel o stare de temere.
Totodată, femeia a precizat că în trecut, soțul său a agresat-o și fizic.
În urma celor sesizate a fost întocmit formularul de evaluare a riscului, context în care a fost emis un ordin de protecție provizoriu.
De asemenea, victima și-a exprimat acordul cu privire la montarea unei brățări de monitorizare electronică în sarcina bărbatului.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, raportat la infracțiunile de amenințare și hărțuire, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.
Având în vedere faptul că bărbatul nu s-a prezentat la sediul secției pentru montarea sistemului de monitorizare, polițiștii au demarat verificările, în vederea depistării acestuia.
Astfel, polițiștii s-au sesizat din oficiu și cu privire la săvârșirea infracțiunii de încălcarea unei măsuri dispuse prin ordinul de protecție provizoriu, emis anterior.
Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Secției 6, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție”, a transmis Poliția.