Proiectele, finanțate printr-un program de 50 de milioane de lire sterline, includ tehnici controversate de geoinginerie, precum reflectarea luminii solare cu ajutorul norilor sau particulelor dispersate în atmosferă. Astfel de inițiative, până de curând considerate science fiction, se bucură de sprijinul unei părți tot mai consistente din comunitatea științifică, pe fondul îngrijorării că reducerea emisiilor de carbon nu este suficient de rapidă pentru a evita dezastrul climatic.
Oamenii de știință propun soluții radicale precum albirea norilor sau injectarea de aerosoli în atmosferă, în încercarea de a preveni schimbările climatice scăpate de sub control, scrie The Telegraph.
Un director de program a explicat că vor fi realizate „experimente în aer liber, controlate și de mici dimensiuni, pentru anumite metode”.
„Vom anunța în câteva săptămâni cine a primit finanțare și, odată cu asta, vom preciza când ar putea avea loc experimentele în aer liber”, a spus el. „Un element lipsă în această dezbatere este reprezentat de datele fizice din lumea reală. Modelele ne pot spune doar până la un punct ce se poate întâmpla.”