Teroriștii au folosit România ca platformă pentru activitățile extremiste.
"Plătind cu monedă virtuală, islamiștii care veneau să-și propage mesajele au închiriat mai multe servere în zona respectivă, au instalat produse software cu care propagau mesaje islamiste.", spune Anton Rog - șeful centrului Cyberint din SRI.
Anton Rog spune că extremiștii Statului Islamic au profitat că România are una dintre cele mai rapide conexiuni la internet, iar serverele se închiriază relativ ieftin față de alte țări.
"România este utilizată ca o platformă de grupările de criminalitate cibernetică care vin și închiriază la noi astfel de infrastructuri. Vă garantez că a fost pe teritoriul României am identificat-o împreună cu partenerii intl în urma unui sch intens de infor, alături am procedat la identificare și la oprirea acestei infrastructuri", mai spune Anton Rog.
Operațiunea în urma căreia au fost dezactivate serverele folosite de teroriști a fost una la care au participat ofițeri din serviciile secrete americane, belgiene, bulgare dar și structuri de poliție din Europol.