„Sunt două căi prin care virusul ajunge în creier – calea hematogenă, prin plămâni, a trecut în alveole, din capilarele alveolare în sânge și ajunge în creier. Sau a doua cale, care a fost atât de mult prezentată – aerian. Prin nas se duce exact în centrii, bulbii olfactivi și ajunge exact în mijlocul creierului, și din cauza aceasta ai dispariție de miros, iar lângă centrii mirosului sunt centrii gustului. Dacă ați observat, am văzut și eu la diferite persoane, că aceasta a fost persistentă – trei luni, șase luni – și odată cu ameliorarea stării generale s-au ameliorat și gustul și mirosul.
Eu n-am avut pierdere nici de gust, nici de miros, m-am și mirat. Mi s-a spus, știți, dumneavoastră ați purtat mască 24 de ore din 24, de aceea ați fost mai protejat și de aceea virusul nu v-a atacat pe linie aerogenă”, a explicat neurochirurgul Vlad Ciurea.
Potrivit statisticilor și studiilor de până acum, consecințele infectării cu noul coronavirus pot fi foarte grave la nivel cerrebral. Cei cu tulburări cerebrale au avut nevoie, de exemplu, de trei ori mai mult timp în spital pentru a se recupera, iar riscul de deces a crescut foarte mult.
„Acest virus stă liniștit, să zicem latent, face nani, și în anumite momente, mai ales la persoanele în vârstă cu risc cu alte afecțiuni, acest virus are activitate. S-a constatat că persoanele care au trecut prin COVID, peste 65 de ani, după aceea au dezvoltat, dintr-odată, accidente vasculare, după COVID, și nu erau predispuse.
Alții au evoluat spre sindroame neurologice de diferite forme, o degradare. Se așteaptă că unele cazuri, ce spun datele din literatură, și din nefericire am văzut și eu, vor merge către acea boală cu neamțul căreia nu vreau să-i spun numele (n. red. – Boala Alzheimer). Pentru că te cutremuri când auzi că acest virus parcă a împins sistemul nervos spre o degradare, care este boala uitării, că apare acest virus. (...) Nu se instalează de pe o zi pe alta. Virusul reacționează foarte lent și atacă creierul, care este o prioritate pentru acest virus.
La persoanele predispuse spre asemenea afecțiuni poate să ducă la o degradare cerebrală, și lucrurile pot duce la cu totul alte diagnostice. În câteva luni vom ști sigur, dar este un mare semn de alarmă. Mai bine prevenim decât să tratăm această boală, pentru că încă nu le știm pe toate, chiar cu toate eforturile din întreaga lume”, a precizat medicul Vlad Ciurea, joi seară, la o televiziune de știri.