Zodia Florii Soarelui – 1, 10, 19, 28 – caracterizează persoanele deschise, calde, care se impun calculat în fața celorlalţi. Au mare încredere în propriile forțe și pot face față oricărei încercări. Culoarea galbenă este reprezentativă, mai ales că sunt nativi dornici să strălucească, să atragă priviri şi admirație. Sunt compatibili cu: Bujorul, Albăstreaua şi Orhideea.
Zodia Bujorului – 2, 11, 20, 29 – floare împrumută nativilor pe care îi guvernează o forţă nebănuită. Puternică din punct de vedere psihic, această zodie este solitară, îi place să facă planuri fără să se consulte cu nimeni. De asemenea, are tendinţa să ţină ascunse tot felul de informaţii, creând o atmosferă de mister. Culoarea roşie este dovada faptului că dragostea primită este bunul lor cel mai de preţ. Compatibili cu: Bujorul, Orhideea, Macul şi Margareta.
Zodia Papucul Doamnei – 3, 12, 21, 30 – descrie persoane exuberante, vesele, iubitoare de lumină şi de căldură. Doamnele venite pe lume în zilele 3, 12, 21, 30 au sufletul fragil, tânjesc după ocrotirea şi siguranţa unei familii. În timp ce bărbaţii sunt curtenitori, amuzanţi şi superficiali. Culoarea galben-rubinie subliniază atracţia nativilor pentru noutate, pentru aventură şi pentru lucrurile inedite. Compatibilitate cu: Macul, Trandafirul, Papucul-Doamnei, portivit Fanatik.
Zodia Albăstrea – 4, 13, 22, 31 – persoanele născute sub semnul Albăstrelei sunt consecvente. Nu-și uită oamenii de suflet, nici dacă pleacă peste mări şi ţări. Chiar și dezamăgite de prieteni, nu îi critică şi nu se îndepărtează de ei. Le este aproape imposibil să spună „te iubesc“, faptele vorbind în locul lor. Culoarea bleu exprimă sinceritatea, trăsătură pe care nu o vor dezminţi în nicio împrejurare. Sunt compatibilit cu: Albăstreaua, Margareta, Bujorul şi Macul.
Zodia Irisului – 5, 14, 23 – acești nativi au puterea să treacă cu capul sus peste toate necazurile. Găsesc energia de a merge mai departe, indiferent cât sunt de încercați. Nu apelează la ajutor, nici măcar când nu au ce pune pe masă. Au o fire sociabilă, însă te poți baza că-ți vor păstra cu sfinţenie secretele. Culoarea albastru-mov este definitorie firilor complexe și greu de descifrat. Compatibili cu: toate zodiile din zodiacul floral.
Zodia Macului – 6, 15, 24 – sunt cei mai doriţi şi cei mai atrăgători nativi ai zodiacului floral. Ies în evidenţă deseori prin frumuseţea lor fizică dar sunt, în același timp, persoane fragile, care suportă destul de greu schimbările din viaţa lor. Nu uită niciodată când cineva face un gest frumos pentru ei. Culoarea roşie transmite pasiunea cu care îşi urmăresc scopurile legate de relaţiile intime. Compatibilitate cu: Trandafirul, Papucul-Doamnei.
Zodia Orhidee – 7, 16, 25 – unele persoane mândre şi încrezute, iar altele capricioase, sofisticate şi frumoase. Au în comun definitorie: stabilitatea. Culoarea variată denotă caracterul complex şi dificil al nativilor zodiei. Compatibili cu: Floarea-soarelui, Papucul-Doamnei.
Zodia Margaretei – 8, 17, 26 – împrumută mare parte de candoarea acestei flori, în special femeile. Se înflăcărează uşor, se entuziasmează că au găsit un partener mișto. Însă, la prima dezamăgire, realizează că s-au grăbit şi că au de suferit. Culoarea albă – semn al inocenţei şi al sincerităţii. Compatibilitatea cu: Albăstreaua, Bujorul, Macul, Floarea-soarelui.
Zodia Trandafirului – 9, 18, 27 – multitudinea de interpretări , în funcție de culoarea lor, se răsfrânge şi asupra nativilor acestei zodii care sunt temperamentale, mândre, dar şi puternice, impulsive şi curajoase. Nu se lasă doborâte uşor şi nu se dau înapoi când au de făcut ceva complicat. Culoarea exprimă veselia şi optimismul de care dau dovadă nativii Trandafiri. Compatibilitate cu: Papucul-Doamnei şi Macul.