Deocamdată, numai liberalii spuneau că ar fi nevoie de o reanalizare a Ordonanţei, social-democraţii nefiind de aceeaşi părere. După ce, ieri, Theodor Stolojan declara că ar trebui să aibă loc o întâlnire între şefii statului şi reprezentanţii celor două partide din Coaliţie, prin care să se discute dacă trebuie să aibă loc anumite modificări în ceea ce priveşte Ordonanţa, în această dimineaţă, opiniile în rândul politicienilor erau împărţite.
"Eu nu merg la Cotroceni pentru acest subiect, merg doar la CSAT. Poate domnul Stolojan ştie mai multe decât ştiu eu", a declarat, în această dimineaţă, Mircea Geoană.
"Cred ca ar fi trebuit să o dăm mai devreme, să tranşăm ce se întâmplă în România, de 20 de ani", a spus, la sosirea în Parlament, Gheorghe Flutur.
Printre subiectele pe care trebuie să le discute Coaliţia în această dimineaţă se numără şi rectificarea bugetară. PNL a anunţat o moţiune de cenzură pe acest subiect. Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, era foarte de optimist, mai ales că, spunea el, "această ractificare nu face altceva decât să pună în acord cerinţele FMI în legătură cu bugetul ţării, care deja a fost supraestimat anul trecut şi trebuia să avem anumite modificări".
Tot în cadrul acestei Coaliţii ar putea avea loc şi câteva discuţii referitoare la Coaliţia în sine, dar şi discuţii referitoare la alte ordonanţe care ar trebui să fie date în următoarea perioadă.