Aşteptând probabil ca bănăţenii să nu intre pe teren, aşa cum ameninţase preşedintele Marian Iancu, nemulţumit din cauză că meciul urma să se joace fără spectatori, dinamoviştii au pierdut după ce nu au reuşit să ameninţe prea mult poarta lui Costel Pantilimon şi în care au înscris doar prin Adrian Cristea (72). De partea cealaltă, FC Timişoara a punctat prin Magera (25), Abiodun (60), Bucur (81) şi Nibombe (86).
După 15 minute fără faze importante de poartă, Dinamo a început să devină mai insistentă la poarta lui Pantilimon, fără rezultat, însă, pe tabela de marcaj. Cei care au deschis scorul au fost, până la urmă, bănăţenii, prin Magera, care a înscris de la 10 metri, după o bară a lui Gigel Bucur.
Şi după gol iniţiativa a aparţinut tot dinamoviştilor, aflaţi acum în căutarea egalării. Elevii lui Mircea Rednic nu au reuşit să marcheze nici când, cu 5 minute înainte de pauză, au beneficiat de trei lovituri de colţ consecutive, astfel că FC Timişoara a intrat în avantaj la vestiare.
La reluare, Dinamo a continuat să ţină mai mult mingea şi să dicteze ritmul partidei, fără a reuşi, însă, să fie periculoasă. La fel ca în prima parte, pe fondul dominării "câinilor" a picat un nou gol al celor de la FC Timişoara, în minutul 60, când nigerianul Abiodun Agunbiade s-a trezit plimbându-se nestingherit prin careul advers şi a marcat cu un şut sec din preajma punctului de la 11 metri.
După ce în minutul 58 făcuse deja două înlocuiri, trimiţându-i în teren pe Miranda şi Zicu, în speranţa că vor revigora atacul, după primirea celui de-al doilea gol Rednic l-a aruncat în luptă şi pe Claudiu Niculescu, în locul lui Marius Niculae, care nu a mai arătat aceeaşi dispoziţie de joc ca în campionat. Nici modific
Dinamo a reuşit să relanseze jocul în minutul 72, când Adrian Cristea a prins un şut bun de pe stânga, la colţul lung, la care a plonjat şi Miranda, care nu a reuşit, însă, să atingă balonul, ci doar să-l deruteze pe Pantilimon, care nu a mai intervenit pentru a evita golul. Reuşita dinamoviştilor, care au avut şi un gol anulat corect pentru ofsaid la Dănciulescu, a fost, însă, doar un foc de paie.
Cu avantajul micşorat, Balint a mai trimis în teren un atacant, pe Parks, care a contribuit la golul grei al bănăţenilor, din minutul 81. Costaricanul a pătruns pe stânga, l-a depăşit pe Goian şi l-a păcălit pe Matache pasându-i cu exteriorul lui Bucur, care a îndeplinit o simplă formalitate, înscriind în poarta goală.
Ca şi cum situaţia nu ar fi fost destul de grea pentru Dinamo, Izvoranu a fost eliminat pentru o intrare urâtă la Cisovsky (min. 84), iar după două minute Nibombe le-a dat "câinilor" lovitura de graţie, înscriind cu capul, după o lovitură liberă, pentru 4-1, care a fost şi scorul final al întâlnirii.
Caseta tehnică:
DINAMO-FC TIMIŞOARA 1-4 (Miranda 73 / Magera 25, Abiodun 60, Bucur 81, Nibombe 86)
Dinamo: Matache - Scarlatache, L. Goian, Moţi, Izvoranu - Torje (Zicu 58), Papa Malick (Miranda 46), Boştină, Ad. Cristea - Dănciulescu, M. Niculae (Niculescu 69). Antrenor: Mircea Rednic.
FC Timişoara: Pantilimon - St. Stancu, Luchin, Nibombe, Latovlevic - Abiodun, Cisovsky, Borbely, Curtean (Parks 79)- Magera (Maxim 46), Bucur (Scutaru 87). Antrenor: Gabi Balint.
Cartonaşe galbene: Zicu 77 / Curtean 34, Nibombe 56, Luchin 90
Cartonaş roşu: Izvoranu 84
Arbitri: Alexandru Tudor - Cristian Nica, Ionel Popa
Stadion: Dr. Constantin Rădulescu (Cluj); meci disputat fără spectatori.
În cea de-a doua semifinală, se vor întâlni, miercuri, CFR Cluj şi FC Vaslui
Vezi aici cum s-a desfăşurat partida Dinamo - FC Timişoara, scor 1-4.