Ce țară intră prima în noul an. Nu e Australia sau Noua Zeelandă Kiribati este primul stat care intră în Noul an 2016, aflându-se în apropierea Liniei Internaționale de Schimbare a Datei. Locuitorii arhipelagului sunt primii oameni de pe glob care se bucură de venirea noul an, cu impresionate focuri de artificii.
Revelion 2016. Tradiții și obiceiuri de Anul Nou REVELION 2016. Ceremonialul de înnoire simbolică a timpului calendaristic la cumpăna dintre ani, În noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie este numit Îngropatul Anului sau, mai recent, Revelion.
Video A observat ceva alb pe cornee. Când și-a privit ochiul în oglindă, s-a cutremurat de spaimă O înregistrare video cu un vierme care se zbate în interiorul ochiului unei femei a uimit medicii din Australia, care s-au chinuit minute în șir să descopere la microscop ce specie este parazitul.
A pus un şarpe într-o sticlă plină cu alcool. Ce s-a întâmplat după 3 luni, când a desfăcut dopul O femeie din China a fost la un pas de o moarte tragică după ce a încercat să-şi trateze o boală cu un leac băbesc.
Video Soțul surdo-mut primește în dar o pungă de la soție. A deschis-o și a izbucnit în lacrimi Un bărbat care suferă de deficiențe de auz a aflat de la soție că va deveni tată într-un mod cu totul emoționant.
HOROSCOP 2016: Cum va fi anul 2016 pentru fiecare zodie, în dragoste şi carieră Horoscopul anului 2016 aduce schimbări majore pentru fiecare zodie. Taurii vor sta foarte bine la capitolul dragoste, Leii vor avea noroc de bani, iar Scorpionul se bucură de afinităţi speciale în casa intelectului.
Nostradamus, profeții sumbre pentru 2016: Vor arde în flăcări, iar multe avioane vor cădea din cer Căderea comunismului, destrămarea URSS şi revoluţia din 1989 se numără printre profeţiile lui Nostradamus despre România. Le-am înţeles abia după ce s-au petrecut, dar mai sunt şi alte catrene tainice care vorbesc despre anul 2016.
Mesaje și sms-uri de Anul Nou. Ce urări să le transmiți celor dragi la cumpăna dintre ani Mesaje de Anul Nou 2016. Anul 2016 se apropie cu repeziciune şi acum este momentul să transmitem mesaje de REVELION 2016 pentru rude, prieteni, colegii de serviciu sau pentru diverse persoane care merită respectul nostru. Ce MESAJE DE ANUL NOU să trimiţi.
Cum să faci bomboane Ferrero Rocher cu puține calorii. Secretul unui desert sănătos de Revelion Surprinde-ți familia și invitații de Revelion cu un desert sofisticat, dar foarte ușor de preparat și extrem de sănătos.
Revelion 2016. Ce să faci în ajun de Anul Nou ca să ai noroc tot anul următor Unii oameni respectă cu sfințenie, pe 31 decembrie, o serie de tradiții și superstiții ca să aibă noroc în următorul an.
Aşa faci cea mai bună SALATĂ BOEUF. Ingredientul GREŞIT pe care toate gospodinele îl folosesc Gospodinele întocmesc din timp meniul pentru masa festivă de Revelion, însă nelipsitul preparat din fața familiei este salata boeuf.
Photo ŞOC! Au găsit un labirint în pădure. Au intrat în el, dar au ÎNCREMENIT când au văzut unde au ajuns Plimbările prin pădure sunt foarte reconfortante. Iarna, când nu este ger şi nici stratul de zăpadă foarte înalt, drumeţiile printre copacii albi te pot calma foarte mult.
Un călugăr a scos la vânzare barba lui Arsenie Boca. Suma fabuloasă pe care o cere Un fost călugăr a scos la vânzare pe internet o barbă despre care susține că este a părintelui Arsenie Boca. Bărbatul a cerut 200 de lei pe ea.
Ce să faci pe 31 decembrie ca să-ţi meargă bine tot anul. Taina celor 12 boabe de struguri Pe intreg Pamantul, pe 31 decembrie, unii oameni respecta o serie de traditii si superstitii ca sa aiba noroc in urmatorul an. Asa ca, pe langa obiceiurile traditionale, poti sa “te ghidezi” si dupa alte traditii internationale ca sa ai noroc in 2016.
După o ceartă cu soţul ei, o femeie a scris un email către IT. Răspunsul primit a lăsat-o mască! La scurt timp după ce a început să aibă probleme în căsnicie, o soţie a scris un email unei firme de IT, dorind să facă haz de necaz. A şi uitat ce a făcut, asta până când a primit răspunsul...
Poza unui telefon mobil "vechi de 800 de ani" a declanșat o ISTERIE pe Internet O așa-numită "descoperire arheologică" a devenit în scurt timp virală pe Internet. Pasionații de teorii ale conspirației au "explodat" după publicarea unor fotografii cu un "telefon mobil vechi de 800 de ani".
Trucuri pentru o masă festivă reușită de Revelion Prietenii care îţi vor trece pragul pentru petrecerea de Revelion de anul acesta sigur nu vor regreta că nu au mers la restaurant. Ca să-i impresionezi, iată câteva trucuri pentru o masă festivă de Revelion care te vor ajuta să pui la punct ultimele detalii legate de petrecerea de Anul Nou.
Video Un OZN gigant a apărut deodată deasupra unui oraş din Bolivia. Ce a urmat... O filmare cu un OZN gigant care a apărut deasupra unui oraş din Bolivia a declanşat dezbateri intense pe Internet, scrie Daily Mail.
Photo Au fost chemaţi să schimbe o ţeavă înfundată, în baie. Când au tăiat-o, au îngheţat de frică! În timp ce renovau o casă din oraşul Clune, Australia, mai mulţi muncitori au avut parte de supriza vieţii!
Video Trucul genial prin care poți decongela rapid carnea de pui. Funcționează de fiecare dată Bucătarii profesioniști au găsit metoda perfectă prin care pot dezgheța carnea de pui în câteva minute, fără ca aceasta să-și piardă din textură și proprietăți.
S-a uns pe picioare cu cremă de ras, apoi le-a învelit în prosoape.Rezultatele, peste așteptările ei Nici prin gând nu îți trecea că banala cremă de ras poate fi un remediu rapid pentru mirosul picioarelor și călcâie crăpate.
Nu mai turna oțet peste acest aliment. Urmările sunt îngrozitoare Multe măști de față și tratamente pentru slăbit spun că trebuie să amesteci oțet cu bicarbonat de sodiu. Dar soluția rezultată poate fi un adevărat pericol pentru sănătatea ta.
Obișnuiești să-ți rozi unghiile? Oprește-te acum! Acest obicei a ucis un om Toți cred că roaderea unghiilor este un semn de nervozitate. Acest obicei poate fi cauza multor probleme și poate duce uneori la deces.
Photo Orașul de gheață din Harbin. Când va fi inaugurat festivalul sculpturilor înghețate Cea de a 32-a ediție a Festivalului Sculpturilor de gheață și zăpadă de la Harbin, provincia Heilongjiang continuă să fie o atracție, chiar dacă temperaturile aduc tot mai mult primăvara, în China.
Alt tip Găsește ursul panda! Testul care i-a înfuriat pe fanii rockului Un urs panda, ascuns într-o mulțime de oameni de zăpadă, a provocat bătăi de cap la o mulţime de oameni.
România, în topul CNN al destinațiilor turistice din 2016. Noile atracții pentru o vacanță de vis Jurnaliștii de la CNN și câțiva experţi în turism au inclus România într-un top 16 al celor mai promițătoare destinații turistice pentru anul ce vine.
Cum prepari cea mai gustoasă piftie de curcan. Secretul pentru o gustare sănătoasă de Revelion Dacă până acum ai mâncat numai piftie de porc cu ocazia Crăciunului, este timpul să îți schimbi paleta gastronomică cu ajutorul acestui preparat plin de savoare și arome, recunoscut pentru cantitatea scăzută de colesterol.
Video A umplut o șosetă din bumbac cu nisip silicat și a așezat-o pe bordul mașinii. E uimitor ce a urmat Un canal popular de pe YouTube vine cu o soluţie la îndemână pentru geamurile aburite ale maşinilor, care sunt o problemă mai ales în sezonul rece.
Horoscop 2016. Ce probleme va avea fiecare zodie anul viitor Astrologii spun că nativii fiecărei zodii vor avea parte de oportunități și perioade bune în acest an. Cu toate acestea, trebuie să fie atenți să le observe și să le fructifice, învingând problemele.
Se uita la desene animate, când i-a pus mamei sale o întrebare. Femeia a înlemnit Un băiat în vârstă de patru ani se uita la desene animate, când a întrebat-o pe mama sa dacă-și amintește ceva.