În timpul excavărilor arheologice din provincia Bursa, în nord-vestul Anatoliei, turcii au descoperit o temniţă veche de mai mult de două milenii, folosită pentru torturi şi pentru execuţii, relatează Mediafax, citând Hürriyet.Arheologii spun că temniţa, care include un puţ pătat de sânge, o cameră de tortură şi coridoare care fac legatura cu ruinele unui turn,datează din timpul Regatului Bitiniei, de acum 2.300 de ani.
Ibrahim Yilmaz de la Universitatea Uludag, membru al echipei de arheologi, spune că scopul săpăturilor, parte a unui proiect iniţiat de municipalitatea Bursa, este de a dezgropa zidurile fostului oraş şi că restaurarea acestora va continua. Yilmaz spune că o mare parte din zidul de 3,4 kilometri a fost deja scoasă la suprafaţă au determinat locul în care se află porţile Taht-ı Kale, Yer Kapı, Saltanat Kapısı, Kaplıca Kapışi Zindan Kapı, prin care se făcea accesul în oraş.
Temniţa a fost descoperită în timpul lucrărilor de restaurare la poarta Zindan Kapı din cartierul Alacahırka. "Erau case aici, deasupra locului în care am săpat. Pentru că bănuiam că sunt temniţe, sau ruine ale temniţelor, dedesubt, am expropiat localnicii şi am început excavarea. Am avut dreptate, în urma săpăturilor am descoperit ruinele temniţei Bursa", adaugă Yilmaz. "Construcţia include camere de tortură, coridoare care fac legătura cu turnul şi un puţ care pare pătat de sânge. Călăii surdo-muţi decapitau aici prizonierii şi le aruncau capetele în puţ. Trupurile erau apoi înapoiate familiilor. Conform unor zvonuri însă, călăii vindeau rămăşiţele victimelor către familiile disperate", spune Ibrahim Yilmaz.