Eliminarea prematură din competiţie a Serenei Williams vine la două zile după ce chinezoaica Na Li (locul 2 WTA) a părăsit competiţia în primul tur, fiind învinsă, cu scorul de 7-5, 3-6, 6-1, de Kristina Mladenovici (Franţa), locul 103 WTA.
Tot miercuri, şi sora Serenei, Venus Williams, cap de serie numărul 29, a fost eliminată în turul doi, după ce a fost învinsă de Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia), scor 2-6, 6-3, 6-4.
În urma eliminării primelor două favorite, Simona Halep (locul 4 WTA) a devenit a doua jucătoare, ca poziţie în clasamentul WTA, rămasă în competiţie, după poloneza Agnieszka Radwanska (locul 3 WTA).
Simona Halep va juca, joi, în turul doi, cu britanica Heather Watson, jucătoare venită din calificări şi poziţia 92 în ierarhia mondială.
Serena Williams, deţinătoarea titlului, eliminată de Muguruza, în turul doi la Roland Garros
