Care sunt cele mai bune alimente pentru sănătatea creierului? Recomandările nutriționiștilor Pe măsură ce înaintăm în vârstă, creierul este mai predispus la degradarea cauzată de stresul oxidativ și inflamație, astfel că alimentele de bună calitate sunt și mai importante.
Ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci zilnic un pahar de iaurt grecesc Micul dejun joacă un rol important în buna funcționare a organismului. De aceea este recomandat să nu "sari" peste el.
Caravana medicală „România Suverană” vindecă țara: a ajuns în localitatea Baia de Arieș din județul Alba Caravana medicală se află în localitatea Baia de Arieș din județul Alba unde sute de localnici i-au trecut până acum pragul.
Nicoleta Pauliuc, PNL: „Rafila fuge de responsabilitate. Mai are un pic și ne spune că e de datoria ministrului Apărării să închidă criza din Sănătate” Senatoarea liberală lansează un val de critici vehemente la adresa ministrului Alexandru Rafila, despre care spune că se ferește să rezolve crizele din sănătate, în special greva medicilor de familie și a celor din ambulatoriu.
Cum ne otrăvesc comercianții: citrice stropite cu substanțe toxice, puse la vânzare în piețe. INCREDIBIL ce pulverizează pe ele! VIDEO Imagini surprinse într-o piață din Suceava au inflamat internetul! Într-un clip postat pe Facebook, un tânăr stropește lăzi întregi de citrice cu o substanță necunoscută. Acesta a folosit un spray pentru luciul frunzelor, care se găsește în florării.
Cele mai sățioase mâncăruri care au și calorii puține. Cele mai bune recomandări pentru persoanele care sunt la regim Când vrem să mâncăm sănătos și să ne menținem greutatea sub control, nu trebuie să renunțăm la gustul și satisfacția culinară. Există multe opțiuni delicioase și sățioase care au puține calorii și pot satisface chiar și cele mai mari poftite.
Scandal uriaș în Italia. Guvernul introduce taxa de 2.000 de euro pentru românii care ajung la spital Guvernul de la Roma va introduce o taxă de 2.000 de euro pentru rezidenții străini care vor să beneficieze de servicii medicale în sistemul național de sănătate.
Cine este Valeria Herdea, noul președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate Valeria Herdea, medic de familie și vicepreședintele Colegiului Medicilor, a fost numită oficial președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în plin scandal privind sumele decontate de CNAS pentru serviciile acordate de medicii de familie și cei de ambulator.
Un medic român dinamitează mitul pastilelor care CURĂȚĂ plămânii fumătorilor. N-ar trebui să existe pe piață Un pneumolog ieșean dinamitează mitul pastilelor despre care se spune că pot curăța plămânii fumătorilor. Specialistul spune că un astfel de produs nici nu ar trebui să fie comercializat, pentru că are un dublu efect negativ: nu ajută cu nimic și, pe deasupra, le creează fumătorilor iluzia că sunt protejați.
Cum slăbești rapid după sărbători: dieta cu morcovi fierți. Rezultatele se văd imediat! Morcovii au multe minerale și vitamine care te ajută să slăbești și îi poți include oricând într-un regim alimentar cu consum caloric redus! Această dietă este perfectă după mesele îmbelșugate de sărbători.
Schimbări majore privind ocuparea posturilor vacante din Sănătate. Ordinul de ministru semnat de Rafila Termenele pentru ocuparea posturilor vacante din unităţile sanitare publice, prin concurs, vor fi diminuate de la 100 la 35 de zile, a anunțat, luni, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. De asemenea, potrivit ministrului, termenele pentru ocuparea posturilor temporar vacante vor fi reduse de la 40 la 20 de zile, prin modificarea ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 166/2023.
Când devine paracetamolul mortal. Semnele intoxicației cu cel mai folosit medicament pentru răceală În plin sezon al răcelilor, dr. Tudor Ciuhodaru avertizează că nu trebuie depăşită niciodată doza de paracetamol. Respectarea strictă a intervalului de minimum 4 ore între două administrări şi a dozei maxime zilnice sunt esențiale pentru a nu apărea efecte toxice.
Cât de periculos este un tocător de plastic în bucătărie? Ce spun medicii, dar care este și opinia specialiștilor Deși ultimele studii arată că în alimentele tăiate pe tocătoare de plastic există multe microparticule de plastic, specialiștii spun că nu există o concluzie concludentă despre efectele negative pe care aceste tocătoare le pot avea asupra sănătății oamenilor.
"Cea mai mare idioțenie dimineața este să bei o cafea" - avertisment teribil din partea medicilor Medicul Virgiliu Stroescu spulberă una din cele mai mari plăceri ale românilor: cât de sănătoasă este, de fapt, cafeaua de dimineață?
Care e legătura dintre dieta VEGANĂ și COVID-19? Cine este mai bine apărat, omnivorul sau vegetarianul? La aproape 4 ani de la declanșarea pandemiei COVID, o nouă ipoteză de specialitate a ajuns subiect de dispute polemice pe rețele de socializare. Totul a pornit de la un studiu care sugerează că dieta vegetariană sau vegană ar îmbunătăți capacitatea de autoprotecție a organismului în fața coronavirusului.
Spitalul mobil „Caravana România Suverană” ajunge în Transilvania - VIDEO Spitalul mobil „Caravana România Suverană” se pregătește să părăsească județul Hunedoara. Sute de oameni au beneficiat de consultații gratuite și au primit îngrijiri medicale de calitate. În țară sunt o mulțime de români care se confruntă cu diverse afecțiuni, însă nu au mai fost nici măcar la un dispensar din localitățile vecine. Spitalul mobil își propune să ajungă la cât mai multe persoane, iar de săptămâna următoare va ajunge la cei din județul Alba.
Vrei să ai mai mult timp liber și viață socială? Iată cele 5 obiceiuri legate de tehnologie la care trebuie să renunți! Telefonul tău suna constant? WhatsApp, e-mailuri, aplicații de cumpărături sau fitness tracker? Toți acești stimuli iți pot provoca agitație inexplicabilă. Utilizarea excesivă a dispozitivelor electronice ne poate afecta calitatea vieții și sănătatea.
Ce este stresul digital și cum poate fi combătut chiar dacă stai în fața ecranului toată ziua Accesul nesfârșit la universul online nu se termină niciodată, așa că sunt șanse mari să nimerești în niște cotloane ale internetului în care nu plănuiai să intri.
CNAS a publicat valoarea punctelor plătite medicilor. Doctorii atrag atenția asupra consecințelor Casa Națională de Asigurări de Sănătate a publicat în transparență decizională valorile punctelor în funcție de care sunt plătiți medicii de familie și cei din ambulatoriile de specialitate.
Povestea uimitoare a unui schior britanic care a îndurat 50 de ore în frig în Bucegi, spusă presei străine Un schior a avut de înfruntat o luptă epuizantă timp de două zile pentru a coborî pe un munte din România, în mijlocul unui frig înțepător, al întunericului și al sentimentului terifiant de singurătate. La împlinirea unui an de la acest incident, el a decis să-și împărtășească povestea, dezvăluind toate detaliile incredibile ale acestei experiențe traumatizante.
Cele mai importante legume pe care trebuie să le incluzi în meniu atunci când ești la dietă Când urmezi o dietă pentru a-ți menține greutatea sau pentru a slăbi, alegerea alimentelor potrivite este esențială pentru succesul tău. Legumele sunt unele dintre cele mai sănătoase alimente pe care le poți consuma în timpul unei diete, deoarece sunt bogate în nutrienți esențiali, fibre și antioxidanți.
Cum te poate îmbolnăvi grav carnea de pui. Greșeala pe care o face toată lumea: efect devastator pentru sănătate Un gest pe care toată lumea îl face înainte de a găti carnea de pui poate provoca boli grave.
Primul transplant parțial de inimă din lume, încheiat cu succes. Cine este pacientul? Un nou-născut din Statele Unite este prima persoană din lume care a beneficiat de un transplant parţial de inimă. Chirurgii au reușit să-i înlocuiască acea parte a cordului care conţine valvele aortică şi pulmonară.
Adina Alberts a dezvăluit ingredientul esențial de care au nevoie persoanele peste 40 de ani pentru a se menține în formă Adina Alberts a împărtășit publicului său câteva soluții esențiale pentru a face față kilogramelor în plus, în special pentru persoanele care au trecut de vârsta de 40 de ani. Cu o abordare holistică și cunoștințe medicale solide, Adina Alberts demonstrează că vârsta și metabolismul lent nu trebuie să fie obstacole în calea obținerii unei stări de sănătate și siluete dorite.
Șeful Colegiului Medicilor: „Felicit deblocarea posturilor în Sănătate, dar nu rezolvă problema lipsei de personal” Daniel Coriu felicită deblocarea angajărilor în sistemul sanitar, dar consideră că această decizie nu va rezolva deloc lipsa acută de personal medical din spitale.
Revine MASCA! Mai multe spitale din România reintroduc obligativitatea purtării măștii, din cauza cazurilor de gripă și COVID-19 Spitalul Județean Satu Mare reintroduce obligativitatea purtării măștii chirurgicale din cauza cazurilor tot mai multe de viroze, gripă și Covid-19.
Gripa sezonieră face victime. În ultima săptămână au murit 10 oameni din cauza virusului gripal În săptămâna 1-7 ianuarie 2024 au fost raportate: 72.734 de cazuri de infecţii respiratorii (gripă clinică, IACRS şi pneumonii), înregistrându-se cu 29,3% mai puţine cazuri comparativ cu aceeaşi săptămână a sezonului precedent (102.884) şi cu 35% mai multe cazuri comparativ cu săptămâna anterioară (53.870).
Câtă apă trebuie să bei zilnic pentru a arde definitiv grăsimea de pe burtă Să bei mai multă apă și să renunți la băuturile dulci sau îndulcite ar putea ajuta la îmbunătățirea sănătății, hidratare și ar putea fi cheia arderii grăsimii de pe abdomen.
Rafila: Numărul de cazuri de gripă, mai mic faţă de sezonul trecut. Sfaturile ministrului pentru românii care se îmbolnăvesc Numărul de cazuri de gripă înregistrat în România în acest sezon este mai mic faţă de cel de anul trecut, a declarat, joi, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. El a subliniat că este prioritară prezentarea la medicul de familie în astfel de cazuri, pentru evitarea aglomerării camerelor de gardă.
Deblocarea angajărilor în sănătate. Rafila, mesaj către managerii unităților medicale: Nu trebuie să așteptăm 6 luni Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat joi, după adoptarea memordandumurilor în Guvern pentru deblocarea posturilor din sănătate, că unităţile sanitare care au solicitat scoaterea acestor posturi la concurs trebuie să demareze imediat procedurile, și nu să aştepte şase luni. \"\"Rugămintea mea este să facă acest lucru cât mai repede\"\", a mai spus ministrul. În total, peste 2.500 de posturi de medic în spitalele din România au fost deblocate prin decizia Executivului şi 365 de posturi la serviciile de Ambulanţă.