La ce riscuri sunt supuşi bebeluşii care primesc antibiotice? Bebeluşi care primesc tratamente cu antibiotic înainte de a împlini şase luni au un risc mai mare de a deveni obezi, arată un studiu publicat în revista medicală Pediatrics. Astfel, cercetătorii au afirmat că efectul este acelaşi ca şi în cazul animalelor din ferme cărora li se dă antibiotice pentru a se îngrăşa mai repede.
Descoperirea care contrazice tot ce știam: ce se întâmplă în creier în momentele dinaintea morţii Conform rezultatelor unui nou studiu care pune sub semnul întrebării practica medicală actuală, în momentele dinaintea morţii creierul îndeplinește un rol mai important decât inima. Stiudiul a fost publicat în ultimul număr al revistei Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS), scrie Live Science, citat de jurnalul.ro.
Pericolul neştiut din Ibuprofen. Poate duce la infarct sau accident vascular cerebral Atenţie la ce pastile luaţi şi în ce cantitate! Ibuprofenul, unul din medicamentele cel mai frecvent utilizate împotriva durerii şi a inflamaţiilor, poate duce la infarct sau accident vascular cerebral dacă doza este prea mare.
Ne pleacă dentiştii. România a devenit sursă majoră de stomatologi pentru Franța Peste o treime din noii dentiști care își exercitau meseria în Franța, anul trecut, au fost formați în străinătate, în special în România, Spania și Portugalia, cifră în creștere față de anuk 2013, potrivit datelor Ordinului Național al Chirurgilor-Dentiști din Franța, citate de publicaţia Le Figaro.
Veste alarmantă despre Nurofen. Un nou studiu a descoperit un lucru îngrijorător Ibuprofenul este substanţa activă din Nurofen - un nou studiu arată că există un risc cardiovascular sporit în cazul unei doze prea mari cu iboprofen.
Scene de groază într-un spital din România. Bătăi ca-n filme Imaginile trimise de un cititor al realitatea.net arată o altă față a spitalelor românești.
Cum ne revenim după masa de Paşte. Cure de detoxifiere După masa îmbelşugată de Paşte, organismul are nevoie de o perioadă de detoxifiere. Medicii recomandă consumul de fructe şi legume pentru curăţarea organismului de toxinele acumulate după masa bogată de Paşte. Cu mere sau portocale se poate face o curăţare rapidă a organismului în doar două zile. Cu legumele din piaţă se pot alcătui meniuri de detoxifiere benefice pentru sănătate.
Miracol de Paște: O femeie salvată de paralizie printr-o metodă revoluționară O echipa de medici de la Spitalul Judetean Timisoara a reusit sa salveze o pacienta care suferise un accident vascular cerebral folosind o metoda revolutionara. Acum, medicii se lupta pentru ca metoda, practicata deja pe scara larga in Occident, sa devina o rutina si la noi in tara.
Cum faci detoxifierea dupa Paște Abia astepti sa te infrupti din bunatatile de Paste? Nu uita ca un festin de trei zile isi poate pune amprenta asupra siluetei tale, si chiar asupra sanatatii, cand exagerezi cu mancarea si bautura.
Sfatul medicului. Ce să eviți de Paște PAȘTE 2015. Numărul accidentelor casnice ,,de sezon”, aproape se dublează şi, pe o statistică parţială, depăşeşte cu uşurinţă şi cincizeci de cazuri.
Tratamente trăznite pentru arsuri. Ce prostii să nu faci Tratamente improvizate la care recurg gospodinele pentru a trata arsurile, precum aplicarea locală de iaurt, ulei, sare , miere sau se prezentarea tardivă la spital, pot complica evoluţia şi se pot solda cu sechele de ordin funcţional şi estetic.
Realizare importantă, a cercetătorilor elvețieni, în depistarea cancerului Cercetătorii elvețieni au pus la punct un aparat portabil, care poate repera rapid, în respirație, cancerul căilor respiratorii superioare - gât și gură, potrivit site-ul Școlii politehnice federale din Lausanne (EPEL, Elveția), menționat de 20minutes.ch, informează Agerpres.
Avertismentul OMS legat de operația cezariană Operația cezariană trebuie efectuată numai atunci când este 'necesară din punct de vedere medical', a susținut vineri Organizația Mondială a Sănătății (OMS), regretând faptul că se recurge prea des la această intervenție.
7 soluţii extrem de eficiente când ai probleme cu stomacul Data viitoare când te simţi luată prin surprindere de arsuri la stomac, gaze intestinale, diaree, constipaţie sau chiar neplăcerea pricinuită de sindromul de colon iritabil (SCI), apelează la acest mic ghid şi citeşte care sunt soluţiile pentru simptomele pe care le întâmpini la nivelul stomacului.
O nouă execuție în masă comisă de ISIS: 52 de oameni au fost uciși Gruparea ISIS a ucis 52 de persoane în Irak, transmite vineri CNN.
Cel mai mare pericol de Paște: cum recunoști vopseaua tipografică din ouăle roșii Unii comercianți vând în această perioadă o adevărată bombă pentru sănătate: vopseaua tipografică de înroșit ouă. Cantitatea mare de plumb duce la probleme majore de sănătate.
Iată băutura miraculoasă care distruge celulele canceroase şi vindecă organismul! Un celebru homeopat din China a descoperit băutura miraculoasă care distruge celulele canceroase în 3 luni. După ce câştigat lupta împotriva cancerului la plămâni, homeopatul chinez pe nume Seto dezvăluie reţeta miraculoasă care previne şi combate celulele canceroase.
Sfaturi ca să previi indigestia de Paşti Se apropie Sarbatoarea Invierii, motiv pentru unii sa faca excese alimentare si bahice. Tocmai de aceea, in perioada sarbatorilor pascale atat de multi oameni ajung la spitalul de urgenta din cauza indigestiei.
Canabisul poate ajuta la frânarea dezvoltării cancerului - studiu Canabisul poate ajuta la frânarea dezvoltării unor tumori cancerigene, conform rezultatelor preliminare ale unei cercetări realizate la Institutul Technion din orașul israelian Haifa, relatează joi EFE.
Cum să slăbeşti cu ovăz Ovazul este indicat in absolut toate dietele, daca este consumat intr-un anumit fel. Pentru a sti cum slabesti cu ovaz, este necesar mai intai sa intelegi ca ovazul este una dintre cele mai sanatoase cereale.
Proiect început în urmă cu 15 ani, inaugurat astăzi în cadrul Spitalului Floreasca Prima unitate modernă de îngrijire a bolnavilor arși grav, proiect început în urmă cu 15 ani, a fost inaugurată astăzi în cadrul Spitalului de Urgență Floreasca.
Ce spitale vor asigura asistența medicală de urgență de Paşte Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București a publicat lista spitalele de urgență care vor asigura asistența medicală de urgență în perioada 11-13 aprilie, cu ocazia Sărbătorilor Pascale.
Fonduri suplimentare pentru lupta împotriva Ebola. Câte cazuri au fost raportate în ultima săptămână Bugetul Ministerului Sănătăţii a fost majorat din Fondul de rezervă bugetară cu 2,6 milioane lei, fonduri destinate creşterii capacităţii de intervenţie pentru combaterea infecţiilor cu virusul hemoragic Ebola.
O nouă terapie anti-HIV oferă rezultate promiţătoare Primul test clinic realizat pe pacienţi umani care a vizat o nouă terapie anti-HIV a oferit rezultate promiţătoare şi ar putea să devină în curând un instrument de luptă foarte util împotriva acestui virus.
Semne silenţioase care îţi spun că ai arterele înfundate şi că rişti afecţiuni grave Un nivel crescut al colesterolului poate duce la înfundarea arterelor, o problemă serioasă care poate declanşa afecţiuni grave. Dacă eşti conştientă de semnele care îţi spun că ai arterele înfundate, îţi poţi proteja sănătatea.
Curtea Supremă a decis: Sunt medicii obligaţi să rămână în spitalul în care au făcut rezidenţiatul? Curtea Supremă a decis: Medicii rezidenţi care pleacă din spital înainte să le expire perioada minimă de contract nu sunt nevoiţi să restituie salariile primite în perioada stagiului.
Româncele, pe ultimul loc la îngrijirea pielii România se situează pe ultimul loc în ceea ce privește îngrijirea pielii, în comparaţie cu alte țări din regiune, în condiţiile în care doar una din trei gospodării cumpără o cremă de față sau de corp, într-un an.
De luna aceasta, poţi merge la dentist gratis. Ce trebuie să ştii Din această lună putem face tratamente stomatologice gratuite, potrivit StiriTVR.ro. Aveţi şanse doar dacă mergeţi la început de lună, pentru că banii sunt puţini.
Moise Guran: "E o măsură bună, indiferent că o anunţă Ponta, Vâlcov sau Pablo Picasso" Jurnalistul Moise Guran este de părere că reducerea TVA la alimente este o măsură bună, care trebuie susţinută, "indiferent că eşti la putere sau în opoziţie, indiferent că eşti de dreapta sau de stânga şi indiferent că o anunţă Ponta, Vâlcov sau Pablo Picasso".
Se testează un nou antibiotic împotriva turbeculozei multirezistente După ce în anii 2000, Africa de Sud a fost server criticată că a acţionat cu întârziere împotriva epidemiei SIDA, la ora actuală, este pionieră în testarea unui nou antibiotic împotriva turbeculozei multirezistente.