O pacientă de 38 de ani cu arsuri prin lichid fierbinte grad II si III localizate la nivelul braţului şi antebratului stâng a aplicat pe intreaga suprafaţă a arsurii cerneală, îngreunând intervenţia chirurgicală, ceea ce duce la un prognostic rezervat, relatează medicul de urgențe Tudor Ciuhodaru.
Arsurile prin lichid fierbinte sau flacară din această perioadă pot fi extrem de severe sau urmate de numeroase complicaţii. Neatenţia şi graba în pregătirea alimentelor tradiţionale, de la fierberea ouălor, gătitul ciorbei sau a fripturii de miel, sunt urmate adesea de arsuri de grad II, III şi IV la nivelul mâinilor, antebraţelor, abdomentului sau membrelor pelvine.
Reamintim că în arsuri este indicată doar spălarea abundentă cu ser fiziologic sau apă calduţă, precum şi aplicarea unui pansament steril sau a unui prosop curat. Este obligatorie prezentarea rapidă la spital pentru tratament de specialitate şi sunt interzise ,,tratamentele" trăznite prin aplicarea de ulei, iaurt, frunze de varză, cerneală, sare, miere de albine ce pot agrava leziunile, cresc riscul septic şi îngreunează terapia arsurii.