Top analize medicale de făcut la orice vârstă „Cea mai buna modalitate de a reduce stresul este planificarea din timp”, sustine medicul Alice Domar, director la Mind/Body Center for Women’s Health at Boston. De altfel, expertii recomanda programarea analize medicale de mai jos pentru a preveni unele afectiuni. Cu atat mai mult cu cat in familia ta exista cauzuri de anumite boli, vorbeste cu medicul de familie despre acest subiect iar el iti va recomanda ce este mai bine pentru tine.
OMS începe să îşi creeze propria rețea de echipe medicale acreditate Organizația Mondială a Sănătății a lansat astăzi propria rețea de echipe medicale acreditate, capabile să intervină oricând în situații de urgență umanitară oriunde pe glob.
Institutul Oncologic vrea să elimine cozile de la ușile cabinetelor. Cum se vor face programările Începând din luna mai, pacienții Institutului Oncologic București (IOB) se vor putea programa la consultații pe internet prin intermediul unui sistem informatic, astfel încât să nu se mai formeze cozi la ușile cabinetelor.
Nu s-a mai spălat pe față timp de o lună. Ce s-a întâmplat cu tenul ei este cu adevărat spectaculos Erica Tempesta, o tanara din Marea Britanie, a decis sa realizeze un experiment mai putin obisnuit.
Psihoterapia, pe lista serviciilor medicale gratuite. "Frecvența tulburărilor psihice este creștere" Pacienții, atât copii, cât și adulți, pot beneficia de psihoterapie în mod gratuit, costurile consultaţiilor fiind decontate de casele de asigurări de sănătate, de la 1 aprilie.
Simptome comune care anunţă probleme renale serioase Afecţiunile renale sunt considerate a fi «ucigaşi tăcuţi», întrucât semnalele pe care le transmite corpul pot părea banale. Cunoaşterea simptomelor care sunt asociate problemelor renale îţi poate salva viaţa.
Slăbeşte mâncând! Cum să grăbeşti arderile prin alimentaţie Există alimente care au un efect termogenic extrem de pronunţat. Consumându-le, caloriile încep să fie arse instant, încă de la prima înghiţitură.
Metoda prin care orice om poate avea ochi albaştri în doar 20 de secunde O serie de cercetări au ajuns la un rezultat surprinzător: "În spatele oricărui ochi cărpui se ascunde unul albastru, acoperit de celule de melanină".
Milioane de oameni mor anual din cauza alimentelor contrafăcute. Ce măsură a luat OMS În condiţiile în care milioane de oameni mor de foame sau din cauza produselor contrafăcute, iar obezitatea devine o problemă din ce în ce mai gravă, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a lansat o campanie de promovare a securității alimentare.
Medicamentul care a ucis 200 de oameni se vinde și în România Revista medicală independentă „Prescrire” scrie că domperidona, substanță care se găsește mai ales în medicamentul Motilium, ar fi provocat decesul a 200 de persoane în 2012, în Franța. Domperidona ar avea mai ales efecte nefaste asupra inimii celor trecuți de 60 de ani.
Atenţie! Curăţenia de Paşte ne poate îmbolnăvi Anual, în urma amplelor acţiuni generate de curăţenia de Paşte, zeci de persoane ajung la spital, spune conf. dr. Tudor Ciuhodaru. Iată care sunt pericolele şi cum ne putem feri de ele.
Cele mai ciudate întrebări din sănătate puse de oameni pe Google Înainte să meargă la medic, cei mai mulți oameni caută un diagnostic pe Google. Află care sunt cele mai ciudate întrebări pe care le pun aceștia pe motorul de căutare.
Cum scapi de durerea de măsea în 5 minute Durerea de măsea poate apărea în orice moment și nu este deloc plăcută. În astfel de momente, este obligatoriu să mergi la stomatolog, însă până ajungi la el, poți încerca metode naturale, care te vor scăpa de durere în 5 minute.
Cauze şi simptome ale stresului: 10 motive surprinzătoare Nu te poti odihni noaptea, ai probleme digestive si dermatologice, stari de anxietate si apetitul tau a luat-o razna? Probabil ca suferi de afectiunea cel mai des intalnita in zilele noastre: stresul. Desigur ca oboseala, lista de responsabilitati zilnice si grijile isi pot pune amprenta asupra psihicului tau, transformandu-se in adevarate cauze ale stresului, insa noi te asiguram ca exista si alte motive pentru starea ta, unele la care probabil ca nici nu te-ai fi gandit.
Pacienţii dintr-un spital din Paşcani, "trataţi" cu oxigen pentru sudură Pacienţii îngrijiţi până în februarie anul acesta la Spitalul CF din Paşcani care aveau indicaţie pentru oxigenoterapie au fost "trataţi" cu oxigen tehnic, folosit în activităţile auxiliare de revizii, în loc să li se administreze oxigen medical.
Cele mai întâlnite mituri alimentare De câte ori nu ai auzit o persoană spunând că a renunțat la pâine din dorința de a scăpa de kilogramele în plus? La fel de amenințătoare era și vorba părinților care te sfătuiau să nu mănânci dulciuri deoarece vei face diabet. Însă cât de adevărate sunt aceste mituri?
Exclusiv Conf. Dr. Alexandru Ulici, marturisiri despre cele mai grave probleme ortopedice la copii Seful sectiei de ortopedie de la Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii “Grigore Alexandrescu”, Bucuresti, ne-a prezentat care sunt cele mai frecvente probleme ortopedice la copii si cand este cazul ca parintii sa se ingrijoreze de starea lor de sanatate. Mai mult, spre surprinderea noastra, profesorul ne-a dezvaluit cum se foloseste botoxul (Toxina Botulinica) la copii.
Sindicaliştii din Sănătate, protest în faţa a trei ministere. Victor Ponta le mulţumeşte pe Facebook Reprezentanti ai Federatiei SANITAS protesteaza in fata mai multor ministere, marti, medicii si asistentele avand numeroase revendicari. Premierul a ales sa le multumeasca angajatilor din sistemul sanitar, de Ziua Mondiala a Sanatatii, pe Facebook.
Alimente care devin toxice dacă le reîncălzeşti după ce le găteşti În weeekend, multe dintre noi obişnuiesc să gătească pentru săptămâna viitoare. Însă, unele alimente, dacă sunt reîncălzite, nu doar că îşi pierd din calităţile nutriţionale, dar pot deveni şi toxice.
Salata care te ajută să slăbești repede și sănătos: 4 kilograme în trei zile Daca nu aveti de a face cu o cauza genetica, a slabi este usor daca urmati un stil de viata sanatos. O alimentatie echilibrata si un stil de viata care sa includa si miscare va poate scapa in mod sanatos de kilogramele in plus care va dau serioase batai de cap, mai ales in sezonul cald, cand orice femeie isi doreste sa arate bine in hainele lejere.
8 moduri magice de a scăpa de durerile de cap Durerea de cap nu este o boala in sine, ci mai degraba un simptom, care poate fi cauzat de mai multe lucruri. Acest lucru inseamna ca nu toate durerile de cap se manifesta la fel si, prin urmare, este nevoie de diferite remedii.
Proiect-şoc: Fără reclame TV la medicamente şi farmacii Senatorul UDMR Alexandru Vegh a depus un proiect legislativ prin care s-ar interzice difuzarea la televiziune si la radio a reclamelor la medicamente si produse medicale, precum si la farmacii.
Ministerul Sănătăţii dă asigurări: Toate programele de sănătate sunt acoperite Toate programele naţionale de sănătate vor primi finanţarea de care vor avea nevoie în acest an, a afirmat astăzi secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Iulian Chiriac, într-o conferienţă de presă susținută la Sibiu.
Cât de eficiente sunt mesajele de avertizare de pe pachetele de țigări? Mesajele de avertizare de pe pachetele de țigări sunt mai eficiente dacă sunt însoțite de o imagine, arată rezultatele studiului „Neuro Against Smoking”, cel mai mare proiect de cercetare intercultural global pe neuromarketing dedicat sănătății.
Mesele de Paște pot agrava problemele digestive şi hepatice. Ce recomandări ne oferă medicii Mesele de Paște pot agrava problemele digestive şi hepatice, mai ales în cazul persoanelor în vârstă sau care suferă de anumite afecţiuni cronice. Din acest motiv, medicii recomandă atât moderaţie în ceea ce priveşte alimentaţia, cât şi multă mişcare în aer liber.
Sibienii au o nouă maternitate. Cât a costat unitatea sanitară O nouă maternitate reabilitată și complet echipată a fost inaugurată astăzi. Este vorba de unitatea sanitară din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, proiect care a presupus o investiție de peste 6 milioane de euro, fonduri de la Banca Mondială.
Topul alimentelor cu cele mai multe pesticide În urma unui studiu realizat în Statele Unite ale Americii, oamenii de ştiinţă au realizat un top al alimentelor cu cele mai multe pesticide. Iată care sunt acestea!
Video Dimineaţa de Ştiri. 20.000 de copii au nevoie de operaţie pe cord: salvaţi inima unui copil! Peste o mie de bebeluşi cu probleme cardiace se nasc anual în România şi nu mai puţin de cinci mii de copii mor pentru că NU sunt diagnosticaţi corect sau NU sunt trataţi la timp. În momentul de faţă, mai bine de 20 de mii de micuţi au nevoie de o operaţie pe cord. Pentru 1.500 dintre ei, intervenţia chirurgicală trebuie realizată de urgenţă. Cu doi euro, putem salva, însă, inima unui copil.
A murit un mare doctor român. Medicamentele sale i-au vindecat de ulcer pe Ceauşescu şi Fidel Castro Doctorul Ioan Puşcaş, unul dintre marii specialişti români în gastroenterologie, de numele căruia se leagă introducerea în anii 80 a videoendoscopiei optice şi electronice în România, dar şi descoperirea, la începutul anilor 70, a Ulcosilvanilului, medicament pentru tratarea ulcerului, a încetat din viaţă.
Crude vs. gătite. Cum sunt mai sănătoase legumele? Mâncarea pregătită în casă, din ingrediente simple, proaspete, de înaltă calitate nutriţională, asigură vieţii o sănătate durabilă. În plus, îmbinarea corectă a alimentelor şi împărţirea lor în trei mese principale încetinesc vizibil îmbătrânirea organismului.