Ce este terapia cu muguri? Are efecte miraculoase Numită terapie cu muguri, gemoterapia este o ramură a fitoterapiei care utilizează substanţe vegetale de origine embrionară pentru a preveni şi trata multiple afecţiuni. În sezonul rece, extractele gemoterapice sunt de mare ajutor pentru creşterea naturală a imunităţii.
Zeci de mii de copii, în pericol. Spitalele au rămas fără un vaccin important Situaţie de criză în aproape toată ţara! Zeci de mii de copii sunt în pericol, pentru că nu mai există vaccin care să îi protejeze împotriva tetanosului, hepatitei B sau poliomielitei.
7 trucuri să renunţi la zahăr începând de azi Daca vrei să scapi de kilogramele în plus, renunţarea totală la zahăr poate fi una dintre cele mai bune modalităţi prin care să-ţi atingi acest obiectiv. De altfel, mulţi nutriţionişti oferă acest sfat însă nu toată lumea îl accepta. Poate fi şi cazul tău dacă bei ceaiul îndulcit cu miere dimineaţa, consumi ciocolată neagră dupa amiaza plus alte dulciuri la cină. Poate că consideri că tu consumi „zahăr sănătos” însă zahărul este zahăr indiferent de forma sub care vine.
Cele mai frecvente greşeli când săruţi Ca sa saruti pe cineva nu trebuie fii doctor in stiinte. De fapt, sarutul este, mai degraba, arta de a avea grija de cineva pe care il iubesti. Insa daca nu stii cum sa saruti poti face greseli care sa duca la un adevarat dezastru.
Remediul de sute de ani care îţi menţine inima sănătoasă. Se crede că este "leacul lui Dumnezeu" Bolile cardiovasculare pot afecta pe oricine, de aceea este important să faci tot ce poți pentru a preveni apariția lor. Îți dezvăluim remediul de 800 de ani care are rolul de a-ți proteja și vindeca inima.
Medicamentul tradițional al românilor. Ce boli vindecă SLĂNINA. Nu te așteptai să afli tocmai ASTA! Cercetările efetuate în ultimii ani au dovedit că slănina are de fapt efecte pozitive asupra organismului. Aceste calități se datorează acidului arahidonic, care favorizează scăderea colesterolului, îmbunătățește funcțiile de protecție ale organismului și este necesar pentru producerea compușilor chimici responsabili pentru răspunsurile imune și reacțiile inflamatorii.
De ce să îţi pui vată în buric. Efectul este uimitor Ai auzit, probabil, de persoane care folosesc vată în diverse scopuri. Însă te-ai întrebat ce s-ar întâmpla dacă îţi pui vată în buric?
Transformare uluitoare. Avea 29 de kg și era la un pas de moarte, dar acum arată incredibil Medicii i-au mai dat de trăit 48 de ore și ea se împăcase cu această idee. Părinții stăteau pe jos, lângă patul ei, ca sa fie cu ea cand se stinge din viata.
Semne ale cancerului pe care majoritatea femeilor le ignoră Corpul femeilor se schimbă cu trecerea timpului, însă în timp ce unele schimbări pot fi perfect normale, altele pot anunța cancerul.
Combinaţia de plante care accelerează metabolismul şi restabileşte echilibrul digestiv Trioul chimion, coriandru şi fenicul reprezintă o combinaţie destul de neobişnuită atunci când vine vorba de ceai, însă acest mix este excelent pentru ameliorarea unor probleme de sănătate, accelerarea metabolismului şi restabilirea echilibrului digestiv. Iată cum se prepară ceaiul de chimion, coriandru şi fenicul:
Toată lumea credea că e sănătos, dar e dăunător. Alimentul pe care să nu-l mai mănânci deloc i auzit probabiol, că iaurtul și kefirul sunt sănătoase și că reprezintă cea mai importantă sursă de calciu pentru organism, însă nu este deloc așa, spun din ce în ce mai mulți nutriționiști.
Ce conţin, de fapt, cerealele pentru micul dejun? Nu o să mai mănânci niciodată Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România (APC România) a achiziționat, în luna ianuarie anul curent, 73 de sortimente de cereale din marile structuri comerciale (hipermarketuri/supermarketuri), în vederea realizării unui studiu prin care să atragă atenția în ceea ce privește conținutul acestui tip de produs și potențialele efecte asupra sănătății micilor consumatori.
Avertisment! Această boală sexuală ar putea deveni în curând netratabilă Gonoreea ar putea să devină în curând o boală care nu mai poate fi tratată, a avertizat Sally Davies, directorul Serviciului medical civil din Marea Britanie, informează bbc.com.
Cele mai sănătoase fructe din lume. Motivele pentru care să mănânci măcar o dată pe săptămână Murele sunt considerate cele mai sănătoase fructe din lume, deoarece conţin cel mai mare complex de vitamine, motiv pentru care ar trebui să le consumi oricând ai ocazia.
Această buruiană are proprietăţi terapeutice miraculoase Probabil o consideri o simplă buruiană, însă, păpădia are numeroase proprietăţi terapeutice pe care ştiinţă începe să le confirme. Păpădia a fost folosită de secole în medicină tradiţională datorită proprietăţilor sale curative în afecţiuni variate, precum hepatită, anorexie şi afecţiuni legate de splină şi ficat.
Otrăvirea cu mercur: Simptome! Mercurul este substanţa naturală non-radioactivă cea mai otrăvitoare de pe planeta noastră. Chiar şi un singur atom de mercur ajuns în organism poate fi extrem de dăunător. Cu toate acestea, stomatologii continuă să susţină că mercurul eliberat din plombele cu amalgam nu reprezintă un pericol pentru sănătate.
Consumi așa ceva după ce bei cafea? Este foarte grav. Mulți fac această greșeală Potrivit medicilor, consumul de pracetamol la scurt timp după cafea poate afecta serios sănătatea ficatului.
Ce nu știai despre consumul de cafea Știai că unul dintre cele mai eficiente remedii pentru durerile de cap este cafeaua? Bea o ceașcă de cafea atunci când simți că durerea este pe cale să se declanșeze și vei vedea efectele benefice.
Descoperire revoluţionară. Acest lucru prelungeşte viaţa şi opreşte îmbătrânirea Un hormon care extinde durata de viață a șoarecilor cu 40 la sută este produs de celule specializate din glanda timus și protejează împotriva pierderii funcției imune care se produce pe măsura înaintării în vârstă, potrivit unui studiu american publicat online în revista ‘Proceedings of the National Academy of Sciences’ (PNAS).
Seminţele care ucid celulele canceroase. Sunt esenţiale pentru sistemul imunitar! Seminţele de dovleac conţin anumite substanţe capabile să ucidă celulele canceroase şi au proprietăţi antiinflamatorii, se arată într-un studiu spaniol. Mai mult decât atât, aceste seminţe uimitoare pot îmbunătăţi starea de spirit, fiind extrem de benefice pentru sănătatea ta mentală şi fizică.
Adaugă aceste două ingrediente în cafeaua de dimineaţă şi vei scăpa de grăsime cât ai clipi Nu poţi spune nu cafelei de dimineaţă? Nicio problema, învaţă cum să transformi tabietul tău zilnic într-o metodă eficientă de slăbire!
Și-a masat buzele cu un pliculeț de ceai timp de câteva minute. Rezultatul e spectaculos Pare ciudat, dar funcționează. Poți înlocuin cu succes cremele scumpe, și nu întotdeauna eficiente, cu un pliculeț de ceai verde.
Efectele miraculoase ale bananelor asupra organismului. Sigur nu ştiai acest lucru! Bananele îţi conferă o stare de bine şi îţi creşte dorinţa sexuală. Beneficiile ei nu se opresc însă aici. Bananele sunt foarte bune pentru rinichi. Sucul de la câteva fructe ajută la îndepărtarea pietrelor, dar şi la detoxifierea ficatului. Datorită proprietăţilor nutritive pe care le au, sunt incluse de medicii şi în alimentaţia celor care suferă de ulcer sau bolnavilor de astm.
Fructele care elimină depresia şi distrug celulele canceroase. Trebuie să le mănânci în fiecare zi Nutriţioniştii recomandă consumul de citrice iarna deoarece fructele tropicale sporesc rezistenţa organismului în infecţii.
Verifică-ţi starea de sănătate în doar 60 de secunde, cu ajutorul unei lingurinţe Întreg instrumentarul necesar efectuării acestui test se rezumă la o linguriţă şi o pungă de plastic. Testul este destinat verificării stării de sănătate a sistemului respirator, intestinelor, hormonilor, metabolismului, rinichilor şi a danturii.
Te simţi epuizat? Iată 7 cauze nebănuite ale oboselii Te simti din ce in ce mai obosit? Nu esti singurul! Insa asta nu inseamna ca trebuie sa neglijezi problema. Nu exagera si mergi la doctor daca situatia se agraveaza. Iata cateva cauze nebanuite care te pot epuiza, ce trebuie sa faci pentru a remedia problema oboselii si cand este cazul sa ceri sfatul unui specialist, potrivit recomandarilor webmd.com.
Ce se întâmplă cu organismul nostru când folosim prea mult telefonul mobil. Consecinţele sunt... Nouă din zece persoane suferă de ‘sindromul vibrațiilor fantomă’, fenomen datorat utilizării intense a telefonului mobil, consideră dr. Robert Rosenberger, filosof și profesor asistent la Georgia Institute of Technology din Atlanta.
Ce mesaje îţi transmite organismul prin pofte Incercam cat putem sa urmam sfaturile expertilor in nutritie, incercam sa avem o alimentatie care sa ne ajute sa ne pastram sanatatea, greutatea, tineretea, energia, etc.
Top 10 secrete ale dietei perfecte „Care este secretul unei diete perfecte?”. O intrebare care, probabil, se afla pe buzele multor oameni. Primul pas al unei diete sanatoase este cum mananci si abia apoi ce mananci.
Ce ți se poate întâmpla dacă mănânci cartofi încolțiți Dacă unii sunt de părere că este periculos să mâncăm cartofi încolțiți, deoarece sunt toxici, alții spun că nu-i nimic în neregulă cu ei.