Preşedintele Iohannis a precizat, în discursul său, că "Incertitudinea și impredictibilitatea sunt deja termeni uzuali atunci când evaluăm actualul mediu de securitate, fie că vorbim de situația regională, în cazul României, fie că vorbim de situația internațională.
În această situație, principala schimbare de optică la nivel strategic trebuie să vizeze asigurarea unei balansări și relaționări credibile între componentele de prevenire și anticipare, pe de o parte, și componentele de reacție și combatere, pe de altă parte. Este o abordare pe care am insistat și în cadrul Strategiei Naționale de Apărare a Țării 2015-2019.
O perioadă de timp am investit mai mult în componenta de combatere a riscurilor, dar am acordat mai puțină atenție dezvoltării unei strategii preventive, bazate pe cunoaștere adecvată, pe capacitate de anticipare și pe creșterea rezilienței la nivel societal, în special prin educație", a mai spus preşedintele.
Două noi comandamente la Ministerul Apărării Naţionale
"Cred că este foarte important ca, dincolo de incertitudinea inerentă a contextului de securitate, să garantăm, la nivel politic, un minim de predictibilitate celor care planifică și care trebuie să gândească în perspectivă.
Aș vrea să subliniez, totodată, faptul că rezultantele procesului de planificare de ordin strategic trebuie să aibă finalitate, de la asigurarea unei flexibilități sporite în domeniul achizițiilor, până la dezvoltarea de capabilități credibile, adaptate noilor provocări de tip convențional, asimetric sau hibrid.
Acesta este și argumentul pentru care, începând cu Strategia Națională de Apărare a Țării, continuând cu noile legi privind planificarea apărării și organizarea Ministerului Apărării Naționale, am fixat cadrul politic și legal pentru dezvoltarea și consolidarea unor astfel de capabilități. Este vorba de constituirea a două noi Comandamente, al Forțelor pentru Operații Speciale, respectiv al Apărării Cibernetice.
În cazul Forțelor pentru Operații Speciale, am aprobat recent un plan robust și ambițios de dezvoltare a acestora pentru următorii zece ani și care vizează toate elementele specifice: integrarea instituțională în noua structură de forțe a Armatei, comanda și controlul, planificarea resurselor, echiparea, instruirea și cooperarea la nivel regional.
Toate aceste eforturi de transformare și adaptare vizează, strategic vorbind, lărgirea spectrului de opțiuni și instrumente în scopul consolidării profilului României ca pol de stabilitate în regiune, generator de credibilitate între aliați și, atunci când este cazul, participant activ la misiunile care vizează asigurarea securității regionale și internaționale sau salvarea de vieți omenești.
Doresc să evidențiez și importanța decisivă a încrederii în ceea ce privește cooperarea și asistența internațională.
Mă refer aici inclusiv la procesul de dezvoltare și consolidare a Forțelor pentru Operații Speciale din Armata României, un proces complex pe care l-aș situa la intersecția dintre lecțiile învățate din participarea de 15 ani în medii dificile din teatrele de operații, cum este Afganistan, experiența dobândită prin cooperarea strânsă cu partenerii strategici, în special cu Statele Unite, precum și consultările și elaborarea cerințelor de la nivelul NATO", a spus preşedintele României, în discursul său.