„Tot ceea ce ţine de sistemul energetic şi de asigurarea capacităţilor energetice reprezintă o prioritate pentru Guvernul României. Nevoia de a găsi soluţii pe termen mediu şi lung, de asemenea, se află în primele trei priorităţi ale Guvernului şi pentru că la început spuneam că am văzut că există potenţial, am avut o discuţie cu domnul ministru al Energiei, cu domnii directori ai Romgaz şi Depogaz şi am decis ca, pe data de 20 decembrie, la şedinţa de Guvern, dumnealor să vină şi să prezinte proiectele agreate în comun pentru dezvoltarea capacităţilor de extracţie şi depozitare la nivel naţional.
Ceea ce doresc să subliniez este faptul că există speranţă să putem să ne folosim capitalul românesc, să putem să folosim capacităţile româneşti pentru a putea să ne atingem acest obiectiv de realizare a independenţei energetice într-un orizont de timp pe care l-am înţeles de la domnul ministru al Energiei că poate să nu depăşească cinci ani", a anunţat premierul Nicolae Ciucă.