Preşedintele de şedinţă, social-democratul Ioan Chelaru, a declarat că plenul a luat act de depunerea acestei moţiuni simple şi a adăugat că se îndeplinesc prevederile articolului 53 din Regulament.
”Voi înainta textul moţiunii semnat de cei doi lideri, Puiu Haşotti şi Dumitru Oprea, preşedintelui Senatului, pentru fixarea termenului pentru dezbateri şi să înainteze textul Guvernului şi ministerului de resort”, a anunţat Ioan Chelaru.
El a mai menţionat că în şase zile se va stabili termenul pentru dezbaterea acestei moţiuni simple.
Fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu a anunţat, luni, că grupului senatorilor PNL va iniția o moțiune simplă pe tema absorbției fondurilor europene și a politicilor guvernamentale din acest domeniu.
”Este o decizie a grupului parlamentar, am asumat-o toți, am inițiat-o. Tema majoră este a fondurilor europene, a politicilor Guvernului, a incapacității Guvernului de a duce o politică eficientă și coerentă în această privință”, a declarat Antonescu.