Premierul se așteaptă ca în timp să apară un impact și o evoluție la nivel internațional a ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeane, însă pe termen scurt nu se așteaptă la situații dificile.
Cioloș a subliniat că românii care muncesc în acest moment în Marea Britanie nu au de ce să-ți facă probleme. „Nu va exista un impact asupa drepturilor pe care le au acolo ca cetățeni români și ca cetățeni europeni. Ei se vor bucura în continuare de aceleași depturi și obligații”, a precizat premierul.
Potrivit lui Dacian Cioloș procesul de ieșire al Marii Britanii va fi unul de durată. „Vom avea nevoie de minim doi ani de zile pentru a negocia condițiile ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Etapele presupun solicitarea formală a Marii Britanii după care vor începe negocierile dintre cu UE. La aceste negocieri va participa și România. Acest proces va fi unul are va dura și care ne va permite să ne spunem punctul de vedere”, a subliniat Cioloș.
El a mai precizat că în acest context, economia României este una bună, chiar stabilă. „Este foarte important ca, prin măsuri şi atitudine, să facem din această situaţie economică un atu. Invit la prudenţă în deciziile politice care vor fi luate în acest an, mai ales cele care vor avea un impact asupra bugetului şi economiei”, a afirmat premierul Dacian Cioloş