„Cei 67 de semnatari ai textului pe care îl dezbatem azi sunt nişte plagiatori. PNL e atât de interesat de economie şi are atât de mulţi specialişti în economie încât tot ce a fost în stare să producă a fost un document copy-paste presărat cu una, două delaţiuni sau ca să le spunem pe nume, una, două şobolăneli. Aproape jumătate din textul de azi e copiat din mioţiunea adresată împotiva mea la Senat în vară”, a declarat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă, la dezbaterea moţiunii simple intitulată „Dănuţ Andruşcă sau cum să destabilizezi deliberat economia României. Incompetenţa falimentează România!”.
Ministrul a adăugat că „se impune” demisia deputaţilor care au semnat moţiunea.
„Semnatarii acestui plagiat cer demiterea mea. Aş putea şi eu să cer demisia din Camera Deputaţilor a celor 67 de semnatari, pentru plagiat. Fie nu au ştiut ce semnează şi sunt incompetenţi, fie au ştiu bine ce semnează şi atunci sunt şi farisei şi plagiatori. În orice caz, se impune demisia”, a declarat Andruşcă.
Deputaţii dezbat, luni, moţiunea simplă prin care liberalii îi cer demisia lui Dănuţ Andruşcă din funcţia de ministru al Economiei, urmând ca votul să fie acordat în plenul de miercuri.
„La 9 luni de când aţi fost învestit în funcţia de ministru al Economiei nu observăm progrese în ceea ce priveşte soluţionarea problemelor portofoliului administrat. Dacă e să fim cinstiţi, nici pe dumneavoastră nu v-am observat, în afara gafelor, bâlbelor sau umorului involuntar care v-au însoţit puţinele ieşiri publice. Sunteţi un ministru care dă fiori şi când tace şi când lipseşte!”, i se adresează liberalii ministrului Economiei, Dănuţ Andruşcă, în textul moţiunii simple depusă de grupul PNL din Camera Deputaţilor.
În moţiune, PNL face referire la faptul că ministrul Dănuţ Andruşcă a blocat legile redevenţelor, minelor şi apelor minerale.
„Domnule ministru, sunteţi o frână pentru domeniul economic! Încă din vara anului trecut trebuiau promovate trei legi pentru care Guvernarea PSD şi-a asumat responsabilitatea prin Programul de Guvernare: Legea redevenţelor, Legea minelor şi Legea apelor minerale. Aţi reuşit, domnule ministru, să blocaţi toate aceste trei legi pentru că nu vă pricepeţi! Ne-am dat seama că sunteţi paralel cu domeniul economiei încă de la momentul audierii dumneavoastră din Parlament, cu ocazia învestirii în funcţie. De 9 luni avem confirmarea acestui fapt zi de zi, de aceea vă somăm să deblocaţi activitatea ministerului şi să vă asumaţi cele 3 legi menţionate mai sus pentru a spulbera incertitudinea şi impredictibilitatea care guvernează politicile economice din mandatul dumneavoastră”, potrivit sursei citate.
Deputatul PNL Lucian Bode i-a transmis ministrului Economiei, Dănuţ Andruşcă, luni, la dezbaterea moţiunii simple pe Economie, faptul că pentru această demnitate nu-l recomandă "nici vocea, nici talentul".
"Domnule ministru, când deputaţii PNL preiau de la senatorii PNL nişte reproşuri la adresa dvs, vă rog să o interpretaţi în următoarea cheie: când îţi spun doi că îţi este somn, te duci şi te culci", i-a spus Bode lui Andruşcă la dezbaterea moţiunii intitulate "Dănuţ Andruşcă sau cum să destabilizezi deliberat economia României. Incompetenţa falimentează România!'.
El a spus că iniţiatorii moţiunii nu au nimic personal cu Dănuţ Andruşcă, menţionând că acesta poate fi "bun la suflet", dar pentru a fi ministru al Economiei este nevoie de mai mult.
"V-aş ruga să înţelegeţi de ce vă aflaţi astăzi aici, în plenul Camerei Deputaţilor, de această dată, la dezbaterea moţiunii care vă este adresată. Noi, semnatarii acestei moţiuni, nu avem nimic personal cu dvs., posibil să fiţi un om bun la suflet, dar pentru a fi ministru al Economiei este nevoie de mai mult. Dar pe dvs., aşa cum am observat cu toţii încă de la momentul audierii din comisiile de specialitate, nu vă recomandă pentru această demnitate nici vocea, nici talentul", a mai spus deputatul liberal.
El a adăugat că economia mai are puţin şi "se gripează".
"Domnule ministru, ce v-am semnalat noi prin textul acestei moţiuni: că economia României nu duduie, ci scârţie şi mai are puţin şi se gripează. Că obiectivele asumate prin programul de guvernare de dvs. în ceea ce priveşte legea redevenţelor, legea apelor minerale şi legea minelor sunt departe de a fi îndeplinite. Chiar nu intuiţi care a fost motivul pentru care aţi fost deposedat de atribuţiile care vă reveneau în calitate de ministru iniţiator la cele trei legi? Nu este vorba de un premiu pentru profesionalism", a susţinut Bode.