Dansatorul şi coregraful american Michael Flatley, creatorul spectacolelor inspirate din folclorul irlandez „Lord of the Dance”, se va retrage din activitate, după debutul său pe Broadway, care va avea loc la finele lui 2015.
Artistul în vârstă de 57 de ani va avea o apariţie specială în spectacolul „Lord of the Dance: Dangerous Games”, pe scena de la Lyric Theater din New York.
Spectacolul respectiv va fi jucat din 7 noiembrie 2015 până pe 3 ianuarie 2016, prin acea reprezentaţie Flatley se va retrage din activitate, scrie Reuters.
La începutul lui 2015, Michael Flatley mărturisea că dansul a avut un impact devastator asupra trupului său, de-a lungul carierei sale suferind numeroase fracturi şi vătămări la nivelul coloanei vertebrale.
Născut la Chicago din părinţi americano-irlandezi, Michael Flatley a reinventat dansul tradiţional irlandez, încorporând o serie de mişcări originale la nivelul părţii superioare a trunchiului, dar şi ritmuri contemporane, în tradiţionalul dans „step”.
Spectacolul „Lord of the Dance”, care a avut premiera în 1996, a doborât recordul mondial de box office pentru un show de dans, după 21 de reprezentaţii consecutive pe stadionul Wembley din Londra.
Potrivit revistei Forbes, averea lui Michael Flatley a fost estimată în acest an la 299 milioane de dolari.