Numărul 777-7777 şi abonamentul extrem de avantajos care îl însoţeşte, oferit de compania de telefonie Etisalat, a fost cumpărat cu 7.877.777 de dirhami, echivalentul a 2,1 milioane de dolari, relatează bbc.com. Însă memorabilul număr nu este cel mai mare câştig al cumpărătorului. El a primit, de asemenea, un contract pe o perioadă de doi ani pentru un pachet Diamond Plus, care include 22.500 de minute de convorbiri telefonice, 22.500 de mesaje text și 100GB de date transferate prin internet, în fiecare lună. Acestea reprezintă echivalentul a 12 de ore de apeluri și 725 de SMS-uri în fiecare zi. Pe site-ul Etisalat, pachetul standard VIP costă aproximativ 230 dolari pe lună.