Vlad Ciurea dezvăluie la ce oră trebuie să ne trezim dimineața pentru sănătatea creierului
Trezirea la ora 5:30 dimineața oferă un start liniștit al zilei. În limba română există o vorbă: „graba strică treaba”. Astfel, este important să nu facem lucrurile în fugă, mai ales dimineața, când avem nevoie de timp pentru a ne pregăti mental și fizic pentru ziua ce urmează. Acest lucru reduce stresul care atât de dăunător pentru creier, dar și pentru întregul sistem imunitar.
Prof. dr. Vlad Ciurea identifică cinci dușmani principali ai creierului: stresul, zahărul, alcoolul, tutunul și drogurile. Aceste elemente pot afecta negativ sănătatea mintală și fizică, iar evitarea lor este esențială pentru menținerea unui stil de viață sănătos.
„Personal, încerc și pot ca trezirea să fie la ora 5:30 de dimineață. De ce? Pentru că totul se desfășoară încet. Să nu ne grăbim. În limba română se spune „graba, strică treaba” și așa este. Nu avem voie să facem în fugă, mai ales dimineața, o serie întreagă de lucruri. Creierul are cinci dușmani: stresul, zahărul, alcoolul, tutunul – pentru că strânge vasele – şi drogurile. Acestea din urmă mă îngrozesc. Putem să menținem sănătatea mintală cu gânduri bune, optimism, zâmbet, activitate pozitivă, citit, scris şi exercițiu fizic. Memorarea şi desfășurarea activităţilor cu voce tare ne ajută nespus de mult. Să vorbim singuri. Să zicem: «Acum am luat cartea». «Acum am dus cheile la maşină». Deci să vorbim, să spunem cuvintele, să facem gesturile și să memorăm. Toate lucrurile trebuie să curgă ca un râu”, a spus prof. dr. Vlad Ciurea la un post TV.
Ce este indicat să bei dimineața, în loc de cafea
Totodată pentru un boost de energie dimineața este bine să ne alegem cu grijă ceea ce bem. Uneori ar fi bine să mai înlocuim cafeaua cu un pahar mare de apă. Ori, dacă vrem ceva mai diferit putem încerca un ceai de ghimbir.
Ghimbirul este un condiment medicinal puternic. S-a demonstrat că ajută la greață, vindecă inflamațiile, furnizează antioxidanți și protejează împotriva bolilor de inimă. Cel mai bun mod de a prepara această băutură este cu ghimbir proaspăt ras. Adăugați 2-3 grame de rădăcină de ghimbir rasă în apă clocotită și lăsați la infuzat timp de 10 minute. Strecurați și serviți cald ca un ceai sau lăsați să se răcească.
Pentru răceli și dureri de gât, puteți adăuga miere pură și lămâie pentru a crea un amestec calmant care vă va ajuta cu siguranță să vă reveniți. În mod clar, nu înlocuiește medicamentele atunci când acestea sunt necesare, dar este cu siguranță o completare binevenită la orice rutină pentru îmbunătățirea sănătății. Băut dimineața, poate aduce multe beneficii sănătății.
Sursă text: Click!