Vanga (n. 31 ianuarie 1911 – d. 11 august 1996), născută Vanghelia Pandeva Dimitrova, a fost o prezicătoare oarbă de origine bulgară, vindecătoare cu plante care și-a petrecut cea mai mare din viața sa în zona Rupite din munții Kozhuh, Bulgaria. Adepții ei au fost convinși de faptul că ea posedă abilități paranormale.
Vanga s-a născut în Strumica, pe atunci în Imperiul Otoman, astăzi în Macedonia de Nord. În timpul celei de-a doua anexări bulgare a regiunii (1941-1944) s-a mutat în regiunea bulgară Petrici. A fost un copil prematur care avea multe probleme de sănătate.
În conformitate cu tradiția locală, copilului nu i-a fost dat un nume până când nu a fost considerat în stare de a supraviețui. Când copilul a strigat pentru prima oară, o moașă a ieșit în stradă și a cerut un nume unui străin. Străinul a propus numele Andromaha (Andromache), dar aceasta a fost respinsă ca fiind prea grecesc, astfel că a doua propunere a străinului Vangelia (vestitor de vești bune), a fost acceptat pentru că, deși era tot un nume grecesc, era popular în regiune.
De la copilăria obișnuită la un destin incredibil: lucruri inedite despre Baba Vanga
În copilărie, Vangelia nu s-a remarcat foarte tare, fiind mai degrabă o fată obișnuită.
Copilăria și-a petrecut-o mai mult ptin vecini, tatăl ei fiind recrutat în armata bulgară în timpul primului război mondial, iar mama pierzându-și viața când copila era destul de tânără.
Fata era însă inteligentă. Cu ochii albaștri și părul blond, copila și-a manifestat încă de mică înclinațiile pentru vindecare, un joc pe care îl iubea. Mai exact, ea le prescria unele plante prietenilor săi care pretindeau că sunt bolnavi.
Un punct de cotitură în viața ei l-a reprezentat o furtună puternică care a ridicat-o de la pământ și aruncat-o într-un câmp (afirmația nu a fost verificată de înregistrările meteorologice ale vremii). A fost găsită după o lungă căutare, foarte speriată, cu ochii acoperiți de nisip și praf, așa ca nu i-a putut deschide din cauza durerii. Pentru căa avut bani doar pentru o operație parțială, copila a orbit în cele din urmă.
În 1925 Vanga a fost dusă la o școală pentru nevăzători în orașul Zemun (Serbia), unde a petrecut trei ani. Aici a învățat să citească alfabetul Braille, să cânte la pian, precum și să tricoteze, să gătească sau să facă curățenie.
În 1939, Vanga a mai trecut printr-un moment de cotitură, după ce a făcut pleurezie,boală cunoscută și sub denumirea de “apă la plămâni”. Deși medicii nu i-au mai dat nicio șansă la viață, eași-a revenit însă repede.
Cum a devenit renumită Baba Vanga?
În timpul celui de al Doilea Război Mondial Vanga a atras mai mulți credincioși care au vizitat-o, în speranța de a obține indicii despre faptul dacă rudele lor mai sunt în viață sau să afle detalii despre locul în care au decedat. Printre cei care i-au călcat pragul umilei Babe Vanga se numără și țarul Bulgariei Boris al III-lea (foto), într-o vizită făcută pe 8 aprilie 1942.
La data de 10 mai 1942 Vanga s-a căsătorit cu Dimitar Gușterov, un om dintr-un sat din apropiere de Petrici, care a venit să o întrebe despre ucigașii fratelui său, dar a trebuit să-i promită că nu va căuta răzbunare.
Cu puțin timp înainte de căsătorie, Dimitar și Vanga s-au mutat la Petrici (foto casă), unde ea a devenit repede cunoscută. Soțul său a avutun destin nefast, după ce a fost recrutat în război. Revenit la vatră, acesta s-a îmbolnăvit și a căzut în patima alcoolului iar în cele din urmă a murit .
Ce spunea Baba Vanga despre abilitățile extraordinare cu care era înzestrată
Puțini știu că Baba Vanga a fost analfabetă sau semianalfabetă. Aceasta poate fi explicația pentru faptul că ea nu a scris nicio carte. Discursul ei era dificil de înțeles și vorbea un dialect greu. Puținele înregistrările TV care au rulat de-a lungul timpului în spațiul public au folositc subtitrări pentru publicul bulgar.
Vanga a susținut că abilitățile ei extraordinare au avut ceva de-a face cu prezența unor creaturi invizibile, dar ea nu a putut explica în mod clar originea lor. Potrivit propriilor declarații, viața tuturor stătea în picioare în fața ei, era ca un film pentru ea, de la naștere până la moarte. Cu toate astea, schimbarea destinului care i-a fost scris unei generații a fost dincolo de puterea ei, conform propriile ei spuse.
Unii adepți spun că ar fi prevestit începutul destrămării Uniunii Sovietice, dezastrul de la Cernobîl, victoria electorală a lui Boris Elțin, data morții lui Stalin, scufundarea submarinului rus Kursk, atacurile din 11 septembrie și victoria lui Veselin Topalov în turneul mondial de șah. În mod evident, există și voci contrazic aceste afirmații.
Cea supranumită drept "Baba Vanga" a murit pe 11 august 1996. Înmormântarea ei a atras un număr impresionant de curioși, inclusiv mulți demnitari. Casa ei din Petrici a fost transformată într-un muzeu, care și-a deschis porțile pe 5 mai 2008.
Sursă text: Wikipedia.ro