Reliford Cooper III se afla la volan, în stare ebrietate, când a fost observat de poliţişti. Oamenii legi i-au făcut semn să tragă pe dreapta, dar acesta a refuzat.
În schimb, bărbatul în vârstă de 26 de ani a călcat pedala de acceleraţie, a trecut de mai multe ori pe roşu, iar în cele din urmă a intrat cu maşina într-o casă, relatează Huffington Post.
Deşi a încercat să fugă de la locul accidentului, americanul a fost în cele din urmă prins şi încătuşat. În timpul acesta însă, Reliford a făcut o declaraţie neaşteptată.
"Nu eu conduceam maşina. Câinele meu se afla la volan", a spus el.
Deşi ciudată, explicaţia tânărului nu a fost tocmai surprinzătoare pentru poliţişti, care au explicat ulterior că acesta "mirosea puternic a băutură şi marijuana".
De altfel, aceştia au precizat că niciun câine nu se afla în maşina lui Reliford.