Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care susține că Donbasul este o regiune a Rusiei, iar o astfel de vizită va avea loc la momentul potrivit.
Kremlinul a spus că președintele rus va merge cu siguranță în zonele anexate pentru că reprezintă Rusia.
Regiunea estică a Ucrainei, de altfel plină de hidrocarburi, a fost anexată ilegal de Putin prin cele 4 refendumuri din luna septembrie.
De altfel, Donețk și Lugansk, sunt cele două provincii proclamate ilegal de Vladimir Putin în discursul său dinaintea războiului drept republici independente și motivul pentru care a fost declanșată invazia.