UPDATE 10:05 - Duminică dimineață, trei persoane au fost rănite, între care un copil de șapte ani, într-un atac ucrainean cu drone în regiunea rusă de la graniţă Belgrad, a afirmat, pe Telegram, guvernatorul regional Viaceslav Gladkov, potrivit Reuters, citată de Agerpres.
Alexander Gusev, guvernatorul regiunii Voronej din sud-vestul Rusiei, a afirmat, pe Telegram, că unitățile de apărare aeriană au distrus peste 15 drone ucrainene deasupra regiunii. Deocamdată nu sunt raportări privind persoane rănite sau pagube.
În Ucraina, autoritățile au raportat mai multe atacuri cu drone rusești, inclusiv în regiunea Cernigău, din nord, unde pompierii se luptau cu un incendiu într-o clădire înaltă, provocat de un atac rusesc cu drone, a anunțat serviciul de stat pentru urgențe din Ucraina.
Lovitură din partea Ucrainei către Rusia
Radarul „Utyos-Tm” avea rolul de a monitoriza în timp real avioanele de luptă, rachetele și dronele ucrainene pe o rază de 360 de kilometri, oferind informații esențiale pentru apărarea aeriană rusă. Dispozitivul putea detecta ținte aflate la altitudini de până la 20.000 de metri, ceea ce îl făcea o componentă strategică a sistemului defensiv rusesc.
„Eliminarea acestui radar a redus semnificativ capacitatea Rusiei de a controla spațiul aerian și a slăbit eficiența apărării sale antiaeriene”, au transmis oficialii ucraineni.
Acest atac reprezintă o lovitură importantă în cadrul conflictului, afectând capacitatea Moscovei de a detecta și intercepta atacurile aeriene ucrainene.