Victoria lui Emmanuel Macron în prezidențialele din 7 mai este doar începutul unui drum anevoios pentru punerea în aplicare a planurilor sale pentru Franța.
Următorul pas va avea loc la alegerile legislative din 11 și 18 iunie, când gruparea sa politică recent înființată, En Marche! (EM), trebuie să obțină un rezultat cât mai bun pentru a-i asigura președintelui susținerea parlamentară.
Un sondaj efectuat recent arată că EM ar putea deveni principala forță politică în parlament, dar este încă neclar dacă partidul, care nici măcar nu și-a desemnat toți candidații, va obține majoritatea.
Macron ar putea fi nevoit să se bazeze pe o susținere fragilă sau, și mai rău, ar putea fi nevoit să coabiteze cu un premier al unei alte forțe politice. Republicanii, principala forță de dreapta, sunt creditați cu șansa a doua în amintitul sondaj de opinie.
Chiar și cu o majoritate, Macron va avea greutăți în a-și impune programul promis, care presupune printre altele puncte sensibile, precum reforma Codului Muncii, reducerea numărului de funcționari publici, reducerea taxei pentru companii.
La fel de dificilă va fi tentativa sa de a reduce șomajul. În prezent, unul din patru tineri este șomer.
Asigurarea securității francezilor în fața amenințărilor teroriste este o altă problemă cu care noul președinte se va confrunta.
Francois Hollande a promis la rândul său rezolvarea tuturor acestor probleme și a eșuat lamentabil