Familia Becali a dat mai multe turnuri imobiliare în zona de Nord și de Sud a Capitalei. Latifundiarul a reușit în 2007 să intre în posesia a peste 50 de hectare, unde se aflau Serele Popești Leordeni. Serele au fost preluate de compania Leoser S.A. în 2003 de la stat și din administrarea Agenției Domeniile Statului. Privatizarea a fost considerată la acea data „frauduloasa”, deoarece nu s-a luat în calcul faptul ca serele erau revendicate de foștii proprietari ai terenului, în baza Legii 10/2001, potrivit Realitatea Plus.
Povestea terenului pe care se afla serele de la Popesti-Leordeni e veche de mai bine de 50 de ani. Pe 18 februarie 1949, fratii Stroe erau deposedati de proprietatile pe care le aveau in Popesti-Leordeni. Mai mult de șapte hectare de teren, sere si constructiile aferente acestora au fost rechiziționate în mod abuziv.
CUM A INTRAT PE FIR FAMILIA BECALI
Dupa 1989, mostenitorii de drept ai familiei Stroe au început demersurile legale pentru a-și recupera dreptul de proprietate asupra terenurilor si serelor de la Popesti-Leordeni.
În noiembrie 1991, Comisia pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate din Ilfov a emis o adeverinta prin care familiei Stroe i se recunostea autoritatea asupra terenurilor pierdute în 1949. Acest act avea un caracter provizoriu, valabil pana la eliberarea titlului de proprietate.
In octombrie 2000, dupa un lung sir de adrese si memorii si la aproape noua ani de la emiterea adeverintei ce tinea loc de titlu de proprietate, Comisia Locala de Aplicare a Legii 18/1991 din Popesti-Leordeni elibereaza un proces-verbal de punere in posesie.
Astfel, mostenitorii de drept primeau aproape cinci hectare de teren, parte din suprafata pe care isi desfasura deja activitatea firma Leoser. În 2002 au chemat în instanta Comisia de Aplicare a Legii 18/1991, căreia îi solicitau eliberarea titlului de proprietate asupra terenului de la Popesti-Leordeni. Instanta a obligat atunci respectiva comisie, printr-o hotarare definitiva si irevocabila, să emită titlul de proprietate cerut.
Aceasta institutie s-a achitat de responsabilitate abia doi ani mai tarziu, cand, in iunie 2004, cei trei frati au primit in sfarsit documentul. În același an, Agenția Domeniilor Statului, care gestiona o parte din terenurile de la Popesti-Leordeni si care le-a concesionat societatii Leoser, a primit o notificare de la familia Stroe. Acestia solicitau retrocedarea imobilelor – sere si constructii – aflate în exploatarea firmei patronate de apropiatii lui Becali.
TEREN DE 400 DE MILIOANE DE EURO, EVALUAT LA 40 DE MILIOANE
Terenul cumpărat de familia Becali în 2007 cu 40 de milioane valora la acea dată valorau peste 400 de milioane, după cum spunea Gigi Becali. Firma Leoser București SA a intrat în insolvență în 2015, iar de atunci a început să vândă terenurile către dezvoltatorii imobiliari din zona de Sud a Capitalei.
Din patrimoniul Leoser fac parte și peste 50 de hectare din Serele Berceni, cele din zona Metalurgiei.
Terenul din zona zona de Sud a Capitalei și-a mărit valoarea după ce a intrat în administrarea Capitalei și a fost aprobat un plan Urbanistic Zonal. La începutul anului trecut, Nicușor Dan a acuzat faptul că planul Urbanistic Zonal din zona Metalurgiei este unul plin de corupție. Mai multe parcele de teren au fost vândute pentru zeci de milioane de euro, unde au fost ridicate mai multe centre comerciale, dar și peste 5.000 de apartamente.
Terenurile de la familia Becali au fost cumpărate de liderii clanului Sportivilor din zona de Sud a Capitalei. Robert Nica și Claudiu Stroe au ridicat mai multe locuințe pe terenurile unde erau fostele sere Berceni.
Robert Nica a fost adus de autorități în țară, după ce a fost dat în urmărire internațională. El a fost condamnat pentru deţinere de droguri de mare risc, vătămare corporală şi conducere sub influenţa alcoolului.
Finul lui Becali, Horia Culcescu și Vasile Geambazi, nepotul lui Becali, au ajuns în atenția anchetatorilor în 2017 pentru fapte de evaziune fiscală privind activitatea serelor din Berceni. Anchetatorii susțineau că Horia Culcescu a fost ajutat de unul dintre nepotii lui Gigi Becali pentru a pune la cale o rețea de firme fantoma.
Astfel, ar fi spălat sume impresionante si s-ar fi sustras de la plata TVA, prin introducerea unor facturi de cheltuieli fictive, în contabilitatea firmelor. Paguba statului ar fi de 5 milioane de euro.
În 2016, în acționariatul Leoser a intrat fiica lui Becali, Teodora. Ea a preluat 50% din acțiunile firmei pe care Vasile Geambazi i le-a cedat printr-un act de donație.
Horia Culcescu este unul dintre cei mai bogați fermieri din România. Firmele sale administrează peste 1.200 de hectare de viță de vie și 200 de hectare de sere. Familia Becali a reușit în 2024 să concesioneze 850 de hectare de la Agenția Domeniile Statului, dintre care 755 de hectare de teren agricol. La licitația organizată la începutul lunii octombrie, Gigi Becali a oferit pentru suprafețele societății Agroindustriala Nufăru, amplasate pe raza localităților Tulcea, Nufăru, Mahmudia și Murighiol, cea mai mare arendă – 2.433 de kilograme la hectar pe an, în condițiile în care s-a plecat de la redevența minimă de 731 de kilograme la hectar pe an.