Mesajul liderului suveraniștilor se referă la faptul că această amânare a vizelor pentru românii care vor să meargă în Statele Unite ale Americii are drept motiv, printre altele, anularea alegerilor din țara noastră. George Simion a vorbit despre mesajel clare transmise atât de Donald Trump cât și de JD Vance.
Ne amintim recent că vicepreședintele SUA a spus că decizia de anulare a alegerilor din România a fost luată pe baza suspiciuni șubrede.
Liderul AUR mai adaugă aceasta nemulțumire a Casei Albe față de decizia luată în țara noastră ar sta la baza faptului că până în momentul de față nu se mai vorbește despre eliminarea vizelor pentru Statele Unite deși până la finalul acestei luni ar fi trebuit ca acest pas să fie făcut.
Any delay of 🇷🇴’s inclusion in 🇺🇸Visa Waiver Program could mean losing a huge opportunity to #Romania’s foreign relations and regain our place in the international community.
— 🇷🇴 George Simion 🇲🇩 (@georgesimion) March 21, 2025
Undemocratic actions of the Romanian government may cost us much more than we could imagine.
Comunicările Administrației Trump pe tema vizelor pentru români
Departamentul pentru Securitate Internă al SUA a declarat că guvernul american revizuiește programul Visa Waiver. Este vorba de o amânare cu două luni a implementării programului. Ministerul Român de Externe spune că nu a primit nicio comunicare oficială despre această decizie.
Informația a fost confirmată, într-un răspuns oficial pentru presă, de Departamentul pentru Securitate Internă al SUA. „Vă putem spune că, în concordanță cu concentrarea administrației Trump pe securitatea țării, Departamentul pentru Securitate Internă reanalizează recenta desemnare a României în Programul Visa Waiver. În acest moment, nu există actualizări privind implementarea ESTA”, a transmis Departamentul pentru Securitate Internă al SUA
După apariția în spațiul public a informației că Departamentul pentru Securitate Internă al Statelor Unite a decis să revizuiască includerea României în programul „Visa Waiver”, MAE a reacționat printr-un comunicat.
„Ambasada României la Washington se află într-un dialog activ cu autoritățile americane, în contact direct cu Departamentul pentru Securitate internă (DHS), care este mandatat să implementeze accederea României în Programul Visa Waiver al Statelor Unite”, a transmis Ministerul Afacerilor Externe.
„Nu există în acest moment nicio comunicare oficială privind modificarea datei avute în vedere pentru actualizare sistemului de autorizare a călătoriilor - ESTA. România consideră Programul Visa Waiver ca fiind un parteneriat de securitate și avem convingerea ca operationalizarea acestuia va contribui la securitatea frontierelor și la combaterea migrației ilegale”, mai scrie în comunicat.
Acest proces de reevaluare vine în contextul politicii administrației Donald Trump, care pune un accent puternic pe combaterea imigrației și întărirea granițelor în SUA, ceea ce ar putea influența negativ șansele României de a rămâne pe lista țărilor eligibile, mai spun sursele citate.
Ce însemnă „revizuirea”
În cel mai fericit caz, ar putea fi doar o verificare administrativă de rutină pentru ca Homeland Security să se asigure, din nou, că toate condițiile tehnice şi de securitate sunt îndeplinite. În acest caz, e posibil ca procesul să continue apoi fără întârzieri majore.
Pe de altă parte, însă, dacă administrația Trump consideră că includerea României în Visa Waiver ridică probleme de securitate națională sau riscuri de imigrație ilegală, departamentul de securitate internă ar putea recomanda o amânare sau chiar o revocare a deciziei, ceea ce ar fi fără precedent.
Nu este nimic oficial deocamdată, dar în acest moment, la cum arată situația, este foarte probabil că românii să nu poată călători fără vize în SUA la finalul acestei luni, aşa cum a fost anunțat iniţial. Mai ales că până acum nu a fost făcută o actualizare care să includă şi România, a sistemului electronic de aprobare a călătoriei ESTA folosit de cei care merg în SUA fără vize.
Românii ar fi trebuit să poată călători fără vize în Statele Unite, începând cu 31 martie 2025, în scop turistic sau de afaceri.
Această măsură a administrației americane este fără precedent. Nu s-a mai întâmplat până acum ca o ţară acceptată oficial în Visa Waiver să fie apoi amânată sau exclusă din program imediat după acceptare.
Au mai fost două situații când Argentina şi Uruguay au fost excluse din program din cauza crizelor economice din cele două ţări din 2002 şi 2003.