Părinți grijulii, familia Gilbert din Texas au instalat în camera fiicei lor de aproape doi ani de zile un sistem de supraveghere complex pentru bebeluși, bazat pe o cameră video performantă cu microfon, scrie kshb.com.
De curând, au avut parte însă de o experiență care i-a șocat. Mark Gilbert a auzit într-o seară pe receptorul portabil al sistemului de supraveghere o voce străină, iar inițial a crezut că un hoț intrase în camera fiicei sale.
A fugit imediat acolo și a descoperit că vocea se auzea de fapt din microfonul camerei video, care fusese accesată de un hacker prin intermediul internetului.
Când a intrat în cameră, a descoperit că hackerul o înjura pe fiica sa, iar obscenitățile au continuat până când bărbatul a scos din priză camera video. Aceasta funcționa prin intermediul semnalelor wireless, iar hackerul a reușit s-o acceseze după ce i-a spart bărbatului rputerul instalat în locuință.
Fetița n-a putut să audă înjurăturile hackerului, pentru că s-a născut cu deficiență de auz.