Aceste imagini arată zeci de nave de mici dimensiuni echipate cu mitraliere și rachete, depozitate în galerii subterane întortocheate.
"Această instalație, unde sunt stocate nave de asalt cu lansatoare de rachete, se află la o adâncime de 500 de metri în apele din sudul Iranului", a indicat televiziunea iraniană, fără a dezvălui amplasamentul exact al acesteia.
Generalul Hossein Salami, șeful Corpului Gardienilor Revoluției, și generalul Alireza Tangsiri, comandantul marinei Gardienilor, au vizitat instalația, potrivit imaginilor difuzate sâmbătă.
Acest anunț intervine cu două zile înaintea învestirii președintelui ales american Donald Trump, susținător al unei politici de "presiune maximală" față de Iran în timpul primului mandat, scrie Agerpres.
UE a publicat Lista Neagră a Companiilor Aeriene. Acestea prezintă probleme de securitate și pun în pericol călătorii
Televiziunea de stat a afirmat că "unele din aceste nave" sunt "capabile să lovească nave și distrugătoare americane".
La 10 ianuarie, Salami inspectase o bază subterană de rachete, prezentată ca fiind utilizată pentru a ataca Israelul în octombrie cu circa 200 de rachete, incluzând pentru prima oară rachete hipersonice, conform televiziunii iraniene.
Aceste lovituri au fost revendicate de către Teheran ca represalii la asasinarea, în iulie în capitala iraniană, a fostului șef al grupării islamiste Hamas, Ismail Haniyeh, imputată Israelului.
Iranul a evocat de asemenea o ripostă față de moartea unui general iranian într-o lovitură în Liban în septembrie, în care și-a pierdut viața Hassan Nasrallah, fostul șef al Hezbollah, gruparea libaneză susținută de Iran.
La sfârșitul lunii octombrie, Israelul declarase că a efectuat lovituri țintite împotriva unor situri militare iraniene ca răspuns la atacurile revendicate de Teheran.