Modificare majoră în învățământ. Ce se întâmplă cu elevii care au nota 10 pe linie? Ministerul Educației a decis ca numai elevii care au nota 10 pe linie să aibă posibilitatea de a termina doi ani de studii într-un an școlar.
Ligia Deca, noul prorector al SNSPA Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat miercuri, în urma consultării Senatului univeristății, numirea fostului ministrul al Educației Ligia Deca în funcția de prorector al universității, cu responsabilități în domeniul relațiilor instituționale și proiectelor strategice.
Elevii se întorc astăzi în bănci. În februarie urmează "Vacanța de schi": perioadele sunt diferite în funcție de județ Copiii se întorc miercuri la școală, după mai mult de două săptămâni de vacanță cu prilejul sărbătorilor de iarnă. Ei încep modului trei de cursuri, care nu va dura însă foarte mult, pentru că urmează o nouă vacanță în luna februarie, timp de o săptămână. Aceasta va avea loc în perioada 10 februarie-2 martie, în funcție de decizia luată de fiecare inspectorat școlar județean în parte.
Un fost ministru al Educației vrea pregătire militară pentru tineret. Obligatoriu pentru băieți, opțional la fete Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu anunţă că susţine reintroducerea stagiului militar obligatoriu pentru băieţi, după un sistem în care aceştia facă pregătire 2 luni pe an, timp de trei ani, fiind plătiţi pentru această perioadă.
Cum vrea ministrul Daniel David să țină DROGURILE departe de școli și de elevi: Prevenţia trebuie făcută de specialişti Daniel David își dorește să regândească strategia anti-drog din școlile din România. Ministrul Educaţiei a declarat, vineri, că programele anti-drog din unitățile de învățământ nu au fost neapărat implementate de specialişti pe prevenţie, aceştia fiind psihologii. El a adăugat că de această chestiune s-au ocupat medicii, care sunt importanţi, dar pentru tratamentul acestei situaţii, nu pentru prevenirea acesteia.
Elevii se întorc în bănci pe 8 ianuarie. Când este programată următoarea vacanță a copiilor: mulți sunt deja cu gândul la ea Elevii se vor întoarce la cursuri miercuri, 8 ianuarie, după două săptămâni de vacanţă.
”Ordonanța trenuleț” scoate studenții în stradă: protest de amploare pentru restabilirea beneficiilor și prioritizarea educației Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) a lansat un apel către guvernanți, după publicarea proiectului de ordonanţă privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru anul 2025. Studenții cer atât beneficii precum transport gratuit și burse, dar și înaintarea Educației pe lista de priorități a guvernului.
Revelionul SECURIȘTILOR. Ce primeau la masa festivă, în afară de discursul lui Ceaușescu - DOCUMENTE În ultimii ani ai regimului comunist condus de Nicolae Ceaușescu, lipsa alimentelor devenise o problemă chiar și pentru Securitate. Agenții erau nevoiți să întocmească rapoarte privind problemele tot mai mari de aprovizionare, cât și despre reacțiile ostile ale oamenilor nevoiți să aștepte la cozi. Asta în timp ce o parte dintre angajații Securității, inclusiv turnători, beneficiau în continuare de diverse privilegii de "fidelizare".
Daniel David, ministrul propus la Educație, și meditațiile: „Este complicat să le stopăm!” Daniel David, ministrul propus de PNL la Educație, spune că, în prezent, nu are nicio soluție viabilă pentru stoparea afacerilor legate de meditații, și consideră că acestea sunt greu de oprit.
Elevii cu perfomanțe școlare deosebite ar putea promova doi ani de studiu într-unul. Schimbare majoră în învățământ Comisia de Dialog Social a Ministerului Educației a avizat favorabil metodologia în ceea ce privește promovarea a doi ani de studii într-unul singur. De acest sistem pot beneficia elevii din învățământul preuniversitar care îndeplinească anumite condiții.
Modificare majoră în educație. O să apară o nouă materie pentru elevi Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat luni că toţi elevii de liceu vor parcurge disciplina „Istoria comunismului din România”.
Categoria de BUGETARI care vor avea 18 zile libere consecutive de Crăciun și Anul Nou Există și bugetari fericiți! Vor avea o vacanță de 18 zile libere consecutive, de Crăciun și Anul Nou.
Fundația Tinmar acordă burse de merit în valoare de 500 € elevilor cu rezultate excepționale București, 12 decembrie 2024 – Fundația Tinmar anunță acordarea burselor de merit în valoare de 500 de euro pentru 1530 de elevi de liceu din județul Gorj, care au demonstrat performanțe academice remarcabile. Parte din programul „Educație pentru viitor - Bursele Fundaţiei Tinmar”, inițiativa susține angajamentul fundației de a oferi oportunități educaționale în regiuni care se confruntă cu provocări economice și sociale.
Anchetă într-o școală din Bihor, după ce profesorul de matematică a spart capul unui elev. Motivul invocat de dascăl Anchetă la o școală din Bihor, după ce un elev de 12 ani a fost lovit de profesorul de matematică.
Secţii de votare, amenajate în 225 de școli din Capitală: PROGRAMUL unităților de învățământ, MODIFICAT de alegeri În 225 de unităţi de învăţământ din Bucureşti vor fi amenajate secţii de votare, iar 72 vor avea programul modificat sau îşi vor suspenda cursurile cu prezenţă fizică la nivelul unor grupe sau formaţiuni de studiu cu prilejul turului al doilea al alegerilor prezidenţiale care vor avea loc duminică, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Municipal, Elena Ştefan.
Alertă în Baia Mare, după ce un elev a fost diagnosticat cu meningită. Recent, participase la Balul Bobocilor Un elev de la Liceul Tehnologic „George Barițiu” din Baia Mare este internat în stare gravă, după ce a fost diagnosticat cu meningită meningococică. Colegii și profesorii se tem, pentru că recent au participat cu toții la Balul Bobocilor.
Alegeri prezidențiale. Elevii merg normal la şcoală vineri chiar dacă s-au pus secţii de votare în anumite clase Ministerul Educaţiei a discutat cu inspectorii şcolari generali despre pregătirea alegerilor, stabilind că în zilele de vineri nu se impune suspendarea cursurilor la nivelul unităţilor de învăţământ unde sunt secţii de votare. În zilele de luni, se poate modifica programul, dar doar în situaţii excepţionale şi cu aprobarea inspectoratelor şcolare.
Panică în 3 unități de învățământ din Baia Mare: aproape 1.000 de elevi și profesori, evacuați de urgență Peste 900 de persoane - elevi, cadre didactice, personal administrativ şi auxiliar din trei unităţi de învăţământ din municipiul Baia Mare- au fost evacuate, luni, după ce a fost sesizat miros de gaz, a informat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureş, Dan Bucă.
Academia de Studii Economice, poziție de top în clasamentul internațional al universităților economice de elită VIDEO Academia de Studii Economice din Bucureşti este inclusă în clasamentul Shanghai Global Ranking of Academic Subjects ediţia 2024, situându-se pe poziţia 301- 400 la nivel global şi ocupând locul întâi pe ţară la domeniul Economie. Potrivit instituţiei de învăţământ superior, în clasament au fost incluse peste 1.900 de universităţi din 96 de ţări, în cadrul a 55 de domenii de studiu.
Nici BAC-ul nu mai e ce-a fost! Inteligența artificială, în ajutorul elevilor care vor susține examenul maturității: cum pot învăța mai ușor copiii Inteligența artificială îi învață pe elevii de clasa a 12-a cum să ia nota 10 la examenul de Bacalaureat! Un grup de studenți din Cluj-Napoca a venit cu ideea aceasta. Tinerii creează videoclipuri scurte, care conțin rezumate ale unor teme din programa de examene. O tânără româncă este cea care a venit cu inițiativa, mai apoi, alți studenți s-au alăturat proiectului care se bucură de un adevărat succes.
Premieră pentru ţara noastră. România devine primul stat din lume cu o lege pentru participarea copiilor în procesul decizional Camera Deputaților a aprobat recent actul normativ prin care statul este obligat să organizeze anual consultări oficiale cu tinerii în cadrul administrației publice centrale și locale, în contextul unor teme relevante pentru drepturile și bunăstarea minorilor.
Ca pe vremea lui Ceaușescu. În 2024, încă există școli unde elevii tremură de frig în clase VIDEO Elevii din mai multe școli din țară sunt nevoiți să retrăiască „deceniile de aur” ale învățământului românesc de pe vremea lui Ceaușescu, atunci când părinții elevilor de azi înghețau în sălile de clasă.
Zeci de adolescente, AUTOMUTILATE în urma unei provocări pe TikTok. Avertisment al părinților disperați, fenomenul poate deveni viral O întreagă comunitate este șocată de amploarea și efectele dramatice ale unei provocări pe TikTok. Zeci de adolescente s-au automutilat, în încercarea de "a demonstra" că pot face față unor solicitări extreme, Autoritățile și părinții cer măsuri urgente împotriva rețelei sociale, iar psihologii atrag atenția că este vorba de o amenințare fără precedent la adresa sănătății mintală a adolescenților și tinerilor. Atenție, urmează detalii cu un puternic impact emoțional.
Decizie bombă a CCR! Este neconstituțional și nejustificat ca doar elevii de la școlile de stat să primească BURSE de performanță Curtea Constituţională a României a stabilit, joi, că este neconstituţională legea care prevede că pot beneficia de bursă de performanță. doar elevii înscrişi în sistemul de învăţământ preuniversitar de stat.
Ligia Deca (PNL): Am extins programul „Masă sănătoasă” de la 350 la peste 1.400 de unități de învățământ beneficiare la nivel național Ligia Deca anunță extinderea programului „Masă Sănătoasă”, prin care peste 660.000 de elevi vor primi o masă la școală.
Misterul osemintelor marelui lider și martir țărănist Ion Mihalache. Ceaușescu i-a pus pe securiști să sape și să le găsească Identificarea osemintelor marelui lider țărănist și martir al închisorilor comuniste, Ion Mihalache, rămâne un episod marcat de necunoscute și de o serie de controverse. Evenimentul s-a produs la începutul anilor `70, când Nicolae Ceaușescu încă juca rolul liderului comunist reformist, cu idei liberale. Faptul că a acceptat solicitarea făcută de familia fostului politician ascundea însă un calcul meschin, acela de a demoniza regimul Gheorghiu Dej, responsabil pentru teribilele închisori ale anilor `50 în care și-a găsit sfârșitul mare parte a elitei românești.
Elevii se întorc astăzi în bănci. Când începe vacanța de iarnă și câte zile libere vor avea copiii Elevii încep, astăzi, cursurile celui de-al doilea modul al anului şcolar 2024-2025, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Acest modul se va desfășura în intervalul 4 noiembrie-20 decembrie.
Ministerul Educației și cel al Culturii, protocol pentru susținerea educației culturale Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, şi ministrul Culturii, Raluca Turcan, au semnat un protocol de colaborare în vederea susţinerii activităţilor, proiectelor şi iniţiativelor pentru promovarea educaţiei culturale.
Incendiu la o grădiniță din Roman. Focul a fost pus intenționat Un incendiu provocat intenționat a izbucnit, miercuri seara, la o grădiniță din Roman, situată pe strada Dobrogeanu Gherea. Pompierii au intervenit rapid pentru a stinge focul care afecta deșeuri din curte și din interiorul clădirii. Grădinița era în proces de reabilitare.
AI transformă piața muncii din România, iar unele job-uri dispar? Răspunsuri, în premieră, la Conferința Webdidactica, organizată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României Ne aflăm în plină transformare digitală, ca societate în ansamblu și ca oameni în particular. Lucruri care până ieri se făceau apelând la profesioniști, pe bani mulți, au început să fie înlocuite de AI. Meseriile pe care le cunoaștem astăzi dispar rapid, iar viitoarele profesii ne cer abilități la care mulți dintre noi încă nici nu am visat.