Copiii preferă să meargă la școală pentru a mânca
Programul „Masă sănătoasă” se dovedește un succes în școlile unde a fost implementat. Elevii vin mai des la ore, au mai multă energie și reușesc să fie mai atenți la lecții.
„În primul rând este o măsură socială... este și o măsură prin care îi aduc pe copii la școală.”, a declarat Constantin Huică, sindicalist.
Pentru mulți copii din medii defavorizate, această masă este esențială, fiind singura hrană completă a zilei. Profesorii spun că au observat o îmbunătățire clară a prezenței și a rezultatelor școlare.
„De 5 ani implementăm acest program: masă caldă în rândul elevilor... aș scoate în evidență că beneficiază și copiii de grădiniță și de ciclul primar și de ciclul gimnazial, inclusiv elevii de liceu.”, a transmis Liviu Cotojman, primar.
În prezent, doar câteva sute de unități de învățământ beneficiază de program, însă autoritățile promit că va fi extins la nivel național. Părinții speră ca acest proiect să devină o prioritate, astfel încât toți copiii să aibă acces la o alimentație sănătoasă în timpul orelor de curs.