Baby este noua vedetă a delfinariului din Constanța
Delfinariul a fost închis până recent pentru că puiul avea nevoie de liniște și monitorizări. Este primul delfin născut viu în captivitate de la construcția delfinariului.
„E durduliu, sănătos, mămica lui are destul lapte să-i ofere și noi avem grijă, o hrănim să aibă lapte.”, a transmis Andu Bîlbă, medic veterinar.
Angajați nu interacționează sub nicio formă cu puiul de delfin. Asta pentru că încearcă să nu intervină între el și mama lui.
„La început doar înota, nu făcea prea multă, stătea pe lângă mămica lui. În ultimele două săptămâni am observat că a început să devină mult mai independent, se joacă singur, este foarte jucăuș, exact ca un copil.”, a declarat Diana Dinu, instructor.
„Mi-a plăcut foarte mult delfinașul când sărea. Când săreau peste, e foarte interesant, plus că delfinii sunt foarte inteligenți.”, spun copii entuziasmați.
Deocamdată, delfinul Baby învață prin imitare ceea ce face și mama lui, însă este prea devreme să se decidă dacă acesta va participa la reprezentații.