Printre drumeţii care au avut nevoie de ajutorul salvatorilor s-au aflat inclusiv copii, dar şi persoane în vârstă, de peste 70 de ani.
Oamenii au vrut să ajungă la Crucea de pe Caraiman, crezând că la cota 2.000 este la fel de cald ca la poalele muntelui.
Turiștii au urcat îmbrăcaţi în trening de vară, în tricouri şi încălţaţi în adidaşi din pânză, în condiţiile în care pe munte sunt locuri unde stratul de zăpadă măsoară şi un metru, iar temperaturile sunt aproape de zero grade.
Salvamontiștii fac un apel disperat și le transmit turiștilor că pe munte, iarna nu s-a terminat.