Viorica Dăncilă a declarat că afirmațiile făcute de președintele Klaus Iohannis sunt "de campanie electorală" și a subliniat că "jocul politic si interesul personal primeaza inaintea romanilor si a Romaniei".
"Pentru mine este clar. Aceste declarații sunt declaratii politice, de campanie electorală. Voi da un singur exemplu. Aceleași declarații erau înainte de a prelua președinția rotativa a Consiliului UE. Domnul presedinte Iohannis spunea ca nu sunteti pregatiti, ca presedintia Romaniei la Consiliul UE va fi una mediocra si că nu vom avea rezultate. Realitatea a infirmat acest lucru.
In nici doua luni, Romania a inchis mai multe dosare decat presedintia austriaca in 6 luni. De aceea spun ca sunt declaratii pur electorale. Guvernul acesta, pe care domnul președinte îl critică permanent, a adus foarte multe lucruri bune pentru cetateni.
Intrebati-i pe cei carora le-am crescut salariile. Intrebati de investitiile facute in mediul rural. Deci sunt foarte multe lucruri... Ca sa generalizezi si sa spui ca un guvern nu este bun nu poate fi decat din punct de vedere electoral.
Daca as fi vazut in declaratia domnului presedinte lucruri concrete pe care sa le reproseze Guvernului, atunci am fi incercat sa vedem daca acele lucruri se pliaza pe realitate si am fi luat masurile care se impun. Dar am vazut doar declaratii politice si am vazut ca, de fapt, jocul politic si interesul personal primeaza inaintea romanilor si a Romaniei. Iar acest lucru nu poate fi acceptat, cel putin din punctul meu de vedere", a spus premierul Viorica Dăncilă.
Vezi în VIDEO, pe realitatea.net, ce a mai declarat Viorica Dăncilă!
.